Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Roland Garros 2023. Novak Djokovic a intrat în istorie, după victoria în faţa lui Casper Ruud. Nole a câștigat al 23-lea turneu de Grand Slam al carierei

Roland Garros 2023, finala masculină. Sârbul Novak Djokovic a câștigat duminică Grand Slam-ul de la Roland Garros, stabilind un record în tenisul mondial, acesta fiind cel de al 23-lea titlu din cariera sa. El l-a învins în finala de la Paris pe norvegianul Casper Ruud, în trei seturi.

De la 11.06.2023, 19:57
WhatsApp
Galerie (6)
Novak Djokovic a intrat în istorie, după victoria în faţa lui Casper Ruud Getty Images

Novak Djokovic l-a dominat pe Casper Ruud și a devinit singurul jucător cu 23 de titluri de Grand Slam din storia tenisului mondial. Sârbul și-a adjudecat al treilea Roland Garros, învingându-l pe Casper Ruud cu 7-6 [1], 6-3, 7-5. Novak Djokovic are acum cu un titlul de GS mai mult decât Rafael Nadal, cu trei mai mult decât Roger Federer, cei doi jucători cu care a concurat toată cariera.

Este totodată, al treilea titlu pe zgura pariziană, devenind de asemenea, primul jucător care câștigă fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin trei ori. Susținut de Tom Brady din loja sa și urmărit de multe vedete prezente, jucătorul de 36 de ani a jucat cea de-a 34-a finală de Grand Slam. Pentru Casper Ruud a fost a treia sa finală la un turneu major, pierdute toate trei.

Primul set al meciului a fost cel mai disputat, iar dacă Alcaraz a spus după ce a pierdut în fața sârbului că dacă cineva spune că nu are emoții împotriva lui Djokovic minte, Ruud nu a arătat nimic din nervozitatea de la începutul primului set. De fapt, norvegianul a fost jucătorul mai bun la început, conducând cu 4-1 în primul set și jucând foarte bine. Sârbul a revenit și a câștigat primul set timp după o oră și douăzeci de minute, cu u 7-1 în tie-break.

La Roland Garros 2023, sârbul a câștigat toate tie-break-urile pe care le-a jucat, rescriind din nou cărțile de istorie, iar în toate tie-break-urile pe care le-a jucat nu a făcut nicio greșeală neforțată, lucru pe care nici măcar Ruud nu l-a putut schimba. Cu impulsul din primul set de partea sa, Djokovic a făcut break încă din primul game de serviciu al adversarului său.

Pe acelaşi subiect

Djokovic a reușit apoi să mențină acest avantaj pe tot parcursul setului și, deși nu a folosit niciuna dintre cele două șanse de a adăuga un alt break în game-ul al optulea, a fost suficient pentru a câștiga setul secund cu 6-3, fiind la doar un set distanță de a rescrie din nou cărțile de istorie.

Înaintea finalei, sârbul a evitat o întrebare despre accidentarea sa, dar acest lucru nu a părut să fie o problemă în finală. Încă din al treilea game al setului al treilea, a avut șansa de a face din nou break, dar de data aceasta, Ruud a salvat mingea de break și a continuat să lupte.

Al patrulea favorit din Norvegia a jucat foarte bine în setul al treilea, dar asta doar până în game-ul al zecelea. Djokovic a arătat încă o dată de ce este considerat de mulți cel mai bun jucător din toate timpurile, câștigând 11 puncte consecutive.

Astfel, el a reușit să câștige meciul cu 7-6(1), 6-3, 7-5 și să devină primul om din istoria tenisului care câștigă 23 de titluri de Grand Slam și să o egaleze pe Serena Williams la 23 de turnee majore. Acum, îi mai lipsește doar unul pentru a egala recordul all-time al lui Margaret Court, care a câștigat 24 de Grand Slam-uri în carieră.

Novak Djokovic, finalist la Paris, după victoria asupra lui Alcaraz, care a jucat într-un picior

Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala Grand Slam-ului de la Roland Garros, după ce a trecut în semifinală de liderul mondial Carlos Alcaraz, în trei seturi, cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Spaniolul s-a accidentat în debutul setului trei, moment din care meciul a curs într-o singură direcție.

Ceea ce promitea a fi meciul de până acum al sezonului, a devenit o jumătate de confruntare între generații, doar două seturi fiind jucate la potențial maxim. Novak Djokovic și-a demonstrat maturitatea și experiența în primul set, și a profitat de singurul break obținut devreme, închizând cu scorul de 6-3, după ce a salvat 3 mingi de rebreak, în game-ul 7.

Ibericul nu a cedat mental și a reușit să facă primul său break împotriva sârbului, având apoi serviciul la 5-3. Djokovic a replicat cu un rebreak, dar și-a cedat din nou serviciul, după ce a mai salvat alte 3 mingi de set.

În debutul setului 3, la 1-1, Alcaraz a suferit o accidentare, cel mai probabil o contractură musculară la gamba piciorului stâng, chiar la prima minge a game-ului 3. Deoarece nu a putut continua imediat, a fost nevoit să cedeze game-ul. Spaniolul a revenit pe teren, însă capacitatea sa fizică nu a mai fost deplină, nefiind capabil să mai dea o replică pe măsură. Djokovic a câștigat ultimele două seturi cu un dublu 6-1 și și-a asigurat a 7-a prezență în finală la Roland Garros, din care a câștigat două.

Ruud a trecut de Zverev și a revenit în finala de la Roland Garros

Casper Ruud a reușit vineri să se califice în cea de a treia finală de Grand Slam din carieră, din cele cinci la care a participat. Norvegianul a câștigat semifinala de la Roland Garros, învingându-l pe germanul Alexander Zverev în trei seturi, cu 6-3, 6-4, 6-0, după doar 2 ore și 9 minute.

"Sincer, am ieșit pe teren și am încercat să joc fără prea multe sentimente, fără să mă gândesc prea mult", a declarat Ruud în interviul său de pe teren. "Dacă este spre sfârșitul turneului, toți cei care joacă astăzi aici s-au descurcat bine oricum. Așa că am încercat să joc fără presiune, fără să mă gândesc prea mult și să nu joc cu prea multe emoții, dacă are sens. Astăzi a mers foarte bine. De la început și până la ultimul punct, totul a mers în direcția mea, din fericire, și sunt foarte fericit că am câștigat acest meci."

Ruud a transformat șase din cele 10 mingi de break pe care le-a obținut pentru a-și asigura un loc în finala de duminică, unde va juca pentru primul său titlu major. Adversarul său va fi dublul campion Novak Djokovic, care l-a învins mai devreme pe Carlos Alcaraz cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

Ruud a sosit la Roland Garros cu un bilanț modest de 16-11 în acest an, dar a dat semne recente că și-a revenit la cel mai bun nivel, după un început dificil în 2023. Jucătorul de 24 de ani a ridicat al 10-lea său titlu ATP Tour la Estoril în aprilie și a ajuns în semifinalele unui ATP Masters 1000 la Roma în mai. Apoi și-a continuat revenirea, cedând doar două seturi în drumul spre a treia sa finală de turneu major.

Roland Garros 2023, finala feminină. Iga Swiatek a învins-o pe Karolina Muchova după un meci de foc

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (43 WTA), cu 6-2, 5-7, 6-4.

Swiatek (22 ani), care a mai cucerit titlul la Paris în 2020 şi 2022, şi-a trecut în palmares al patrulea său trofeu de Mare Şlem, fiind şi campioană la US Open în 2022. Pentru Muchova (26 ani) aceasta a fost prima finală la un turneu major.

Swiatek a dominat primul set, câştigând cu 6-2, după ce a început în forţă, cu 3-0. Poloneza a avut un debut bun şi în setul secund, cu 3-0, dar Muchova a egalat, 3-3, câştigând cu 7-5. În decisiv, Muchova a început cu 2-0, apoi Swiatek a făcut 3-2. Muchova a reuşit un break la 3-3, dar a nu a izbutit să îl confirme. Cehoaica a avut 30-0 pe serviciul adversarei, la 4-4, dar Swiatek a revenit şi a câştigat ghemul, încheind conturile pe serviciul Karolinei Muchova.

Muchova a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 30-19, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 38-27. Swiatek a fost recompensată cu un cec de 2,3 milioane de euro şi cu 2.000 de puncte WTA. Muchova s-a ales cu 1.300 de puncte WTA şi cu 1,15 milioane de euro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

roland garros 2023 roland garros 2023 finala masculina tenis finala baieti novak djokovic casper ruud grand slam iga swiatek roland garros
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024