Sălile de sport, redeschise, dar cu reguli stricte
15 iunie a fost ziua mult așteptată de sportivii amatori. După trei luni de zile în care sălile de fitness și aerobic au fost închise, astăzi managerii au deschis porțile.
De Redactia Observator la 15.06.2020, 17:00- După ce trec testul termometrului, sportivii pot trece la aparate.
- Noile reguli au fost o provocare și pentru instructorii personali.
Atenție însă! Nu mai puteți merge la sala de fitness cum o făceaţi în trecut. Acum trebuie să respectați reguli clare de igienă și distanțare socială.
Sportivii amatori pot intra în sălile de fitness abia după ce și-au făcut o programare prealabilă. După ce trec testul termometrului, pot trece la aparate.
Dar asta doar cu respectarea distanțării. Noile reguli au fost o provocare chiar și pentru instructorii personali.
Roland Kiss, instructor personal: Ne adaptăm, nu pot să zic că e greu în această perioadă. Ne-am adaptat, purtăm mască, păstrăm distanţa bineînţeles şi numărul participanţilor la clasă este mai mic.
În timpul antrenamentelor sportivii nu au voie să își împrumute proposopul. Iar la final ies din vestiar fără a a trece pe la dușuri. Regula nu a fost tocmai pe placul celor care au stat departe de sălile de sport.
Maria: Prima zi a fost a fost extentuantă, se şi vede. A fost ok. Ne bucurăm că s-a deschis să sperăm că o să mergem spre bine.
Vlad: Credeţi-mă că mi-a fost dor în fiecare zi, doar la sală mi-a stat capul. Pentru că indiferent cum ar fi, mişcarea e foarte bună şi sănătoasă în primul rând.
În funcție de suprafața sălii, numărul persoanelor care pot participa la antrenamente este limitat. De exemplu într-o sală cu o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați, se pot antrena 120 de persoane.
Cătălin Sabou, manager sală sport: În această perioadă cât am fost închişi a trecut greu, persoanele ne-au întrebat constant când vorm redeschide, dar am şi profitat de această ocazie de a extinde puţin sala. Investiţiile pentru pregătirile de redeschidere au fost destul de mari dar se vor amortiza
În prima zi de reluare a activităţii, fanii sportului nu s-au lăsat aşteptaţi.