Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan, cele mai bune jucătoare de tenis din România, coborâri în clasamentul WTA
Sorana Cîrstea Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan, cele mai bune jucătoare de tenis din România, au înregistrat coborâri în clasamentul WTA dat publicităţii luni, 12 august 2024.
De Redactia Observator la 12.08.2024, 13:47Sorana Cîrstea a coborât două locuri, până pe locul 41 mondial, Jaqueline Cristian a coborât patru locuri, până pe locul 70 mondial, iar Ana Bogdan a coborât un loc, până pe locul 103 mondial.
Iar perspectivele sunt sumbre, în condiţiile în care Sorana Cîrstea s-a operat de curând la picior şi nu mai joacă în 2024, iar Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan au nevoie de odihnă după participarea la Jocurile Olimpice 2024.
Şi, din păcate, cele trei sportive din România nu sunt singurele care au înregistrat coborâri în clasamentul WTA. Prima veste bună vine abia de la Gabriela Ruse, care a urcat pe locul 124 mondial, după ce a ajuns până în semifinalele ECE Ladies Hamburg Open.