Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clasament WTA, 3 martie 2025. Urcări importante pentru Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea 

Reprezentanţii WTA au dat publicităţii, luni, noul clasament al celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, iar cifrele arată urcări importante pentru sportivele române Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.

de Redactia Observator

la 03.03.2025 , 15:11

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian au înregistrat urcări importante în clasamentul WTA din 3 martie 2025 Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian au înregistrat urcări importante în clasamentul WTA din 3 martie 2025 - Profimedia

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimile de finală ale turneului de tenis de la Merida (Mexic), dar a fost suficient pentru a urca şase poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 79, cu 876 puncte.

Sorana Cîrstea a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Austin (Statele Unite ale Americii). Rezultatul i-a oferit posibilitatea de a urca nouă poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 111 mondial, cu 680 puncte.

"Racheta întâi" a României rămâne Irina Begu, sportivă care a urcat o poziţie, până pe locul 74 mondial, cu 907 puncte.

Articolul continuă după reclamă

La nivel de TOP 10 mondial, modificări sunt relativ minore. Americanca Emma Navarro a urcat două poziţii, până pe locul 8 mondial, reuşind să le depăşească pe Qinwen Zheng, din China, şi rusoaica Mira Andreeva. De coborârea Mirei Andreeva a profitat şi iberica Paula Badosa, aceasta revenind, practic, între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii.

TOP 10 WTA arată, la momentul actual, astfel: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) - 9.076 puncte, 2. Iga Swiatek (Polonia) - 7.985 puncte, 3. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 6.333 puncte, 4. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 5.251 puncte, 5. Madison Keys (Statele Unite ale Americii) - 4.679 puncte, 6. Jasmine Paolini (Italia) - 4.518 puncte, 7. Elena Rybakina (Kazahstan) - 4.328 puncte, 8. Emma Navarro (Statele Unite ale Americii) - 4.009 puncte, 9. Qinwen Zheng (China) - 3.780 puncte, 10. Paula Badosa (Spania) - 3.746 puncte.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că politica noului preşedinte Donald Trump va avea un impact negativ asupra României?
Observator » Sport » Clasament WTA, 3 martie 2025. Urcări importante pentru Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea