Sorana Cîrstea s-a impus în duelul cu Patricia Maria Ţig din primul tur de la Australian Open 2021
Sorana Cîrstea este a doua jucătoare de tenis din România care se califică în turul al doilea de la Australian Open 2021, primul Grand Slam de tenis al anului, după Simona Halep.
De Cristi Ioniţă la 08.02.2021, 11:56- Sorana Cîrstea joacă împotriva Petrei Kvitova, din Cehia, în turul II de la Australian Open 2021.
- Sorana Cîrstea şi Simona Halep sunt româncele care s-au calificat, până acum, în turul II de la Australian Open 2021.
Sorana Cîrstea, locul 68 mondial, s-a impus clar, scor 6-2, 6-1, în duelul cu Patricia Maria Ţig de la Melbourne.
Sorana a trecut cu bine peste momentele mai dificile cauzate de scandalul în care a fost implicată la Grampians Trophy şi a făcut o adevărată demonstraţie de forţă luni, la Melbourne.
Jocul agresiv al Soranei a fost evidenţiat şi de statistici. Sorana a avut 4-0 la aşi şi 16-5 la lovituri câştigătoare, cifre care i-au permis să-şi adjudece victoria în doar aproximativ o oră de joc.
Pentru Sorana Cîrstea urmează, însă, un meci mult mai greu în turul al doilea al competiţiei. În faţa ei ar urma să stea cehoaica Petra Kvitova, a noua favorită a competiţiei, jucătoare care s-a impus luni, scor 6-3, 6-4, în duelul cu Greet Minnen (Belgia), jucătoare ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut de calificări.
Sorana Cîrstea şi Petra Kvitova s-au întâlnit de şapte ori până acum, iar cehoaica are 5-2 la victorii obţinute în meciurile directe.
Ultimul duel dintre cele două sportive s-a înregistrat la Wimbledon, în 2016, când Kvitova s-a impus de o manieră categorică, 6-0, 6-4.
Sorana Cîrstea a bătut-o pe cehoaică la Copenhaga, în 2010, 4-6, 6-2, 6-4, şi la Toronto, în 2013, 4-6, 7-5, 6-2.
Simona Halep şi Sorana Cîrstea, româncele calificate în turul II de la Australian Open 2021
În afară de Sorana Cîrstea, care dă piept, în turul al doilea de la Australian Open 2021, cu Petra Kvitova, din Cehia, România o mai mare în turul al doilea al competiţiei de la Melbourne şi pe Simona Halep, ocupanta locului 2 mondial. Simona Halep a trecut luni, scor 6-2, 6-1, de Lizette Cabrera, din Australia, locul 140 mondial. Simona Halep joacă, în turul al doilea al Australian Open 2021, cu Ajla Tomljanovic, o altă reprezentantă a gazdelor.
România ar putea avea şi o a treia jucătoare calificată în turul al doilea de la Australian Open 2021. Ana Bogdan, locul 96 mondial, încă aşteaptă să intre în competiţie. Ana Bogdan joacă în primul tur al competiţiei cu Danielle Rose Collins, reprezentanta Statelor Unite ale Americii şi ocupanta locului 40 mondial.
Ana Bogdan a învins-o pe Danielle Rose Collins, scor 6-2, 6-4, la Monterrey (Mexic), în 2018. Dacă o învinge din nou, sportiva noastră are mari şanse să o înfrunte, în turul al doilea de la Australian Open 2021, pe Karolina Plişkova, din Cehia, a şasea favorită a competiţiei. Plişkova porneşte de departe cu prima şansă în confruntarea cu Jasmine Paolini, din Italia.
Favoritele, victorii clare în primul tur de la Australian Open 2021
Simona Halep şi Sorana Cîrstea nu sunt singurele jucătoare de tenis care au obţinut victorii clare în prima zi de meciuri de la Australian Open 2021.
Naomi Osaka (Japonia), a treia favorită a competiţiei, a surclasat-o pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia), scor 6-1, 6-2, iar Serena Williams (Statele Unite ale Americii), a 10-a favorită a competiţiei, a trecut, cu un dublu 6-1, de Laura Siegemund (Germania).
Au surprins paşii greşiţi făcuţi de Angelique Kerber (Germania), favorită 23, 0-6, 4-6, cu Bernarda Pera (Statele Unite ale Americii), şi Alison Riske (Statele Unite ale Americii), cap de serie numărul 24, 2-6, 1-6, cu Anastasia Potapova (Rusia).