Antena LIVE

US Open 2023. Sorana Cîrstea, eliminată de Karolina Muchova în două seturi, în sferturi

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, favorită 30, a fost eliminată, în noaptea de marţi spre miercuri, în sferturile de finală ale US Open, ultimul grand slam al anului, informează news.ro.

De la 06.09.2023, 07:19
Profimedia

Sorana a fost învinsă de a 10-a favorită, sportiva cehă Karolina Muchova, scor 6-0, 6-3. Muchova a început în forţă primul set şi după două break-uri şi 10 minute conducea cu 3-0. Game-ul al patrulea a fost unul maraton, de peste 19 minute, în care Sorana a avut nouă şanse de break, însă în cele din urmă s-a impus tot Muchova.

Pentru Sorana Cîrstea a fost prima prezenţă în sferturi la US Open

Deşi Sorana nu a jucat rău, nivelul Karolinei Muchova a fost incredibil şi cehoaica a câştigat primul set cu 6-0, după 43 de minute. După două mingii de break salvate, Sorana a reuşit să câştige primul game al meciului cihiar la debutul setului 2. După 10 încercări eşuate, Sorana a reuşit mult aşteptatul break în setul doi. Însă Muchova a făcut rapid reabreak şi apoi şi-a valorificat serviciul la zero şi scorul a devenit 2-2.

Apoi fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, însă Muchova a reuşit din nou un break şi în cele din urmă, după patru game-uri consecutive câştigate, s-a impus cu scorul de 6-3. Meciul a durat o oră şi 37 de minute.

Pe acelaşi subiect

La meciul Soranei Cîrstea cu Karolina Muchova, în tribunele arenei Arthur Ashe s-au aflat şi actriţa Emma Watson, celebră pentru rolul Hermione din seria Harry Potter, care a stat alături de nu mai puţin celebra Anna Wintour, redactor-şef al revistei Vogue. De asemenea, a fost prezent şi Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep. Pentru prezenţa în sferturi, Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 455.000 de dolari şi 430 de puncte WTA.

Pentru Sorana Cîrstea a fost prima prezenţă în sferturi la US Open şi a doua prezenţă în această fază la un grand slam, după Roland Garros 2009. În 2009, ea a fost învinsă în sferturi la French Open de Samantha Stosur, scor 6-1, 6-3. În penultimul act, Muchova va evolua cu sportiva americană Coco Gauff, favorită numărul 6.

Ți-a plăcut acest articol?

us open us open 2023 sorana cirstea sferturi eliminare
Întrebarea zilei
Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 11 mai 2024. Berbecii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 10.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Mama lui Justin Bieber sărbătorește vestea că o să fie bunică. Ce a spus...
ZU
Publicat 10.05.2024
Churros cu sos de ciocolată. Rețetă de gogoși spaniole
Hello taste
Publicat 10.05.2024
Bagajul copilului: ce să pui în el când călătorești alături de cel mic
Deparinti
Publicat 10.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de rodie. De ce îți poate îmbunătăți...
Medicool
Publicat 10.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024