US Open. Trofeul, disputat de Carlos Alcazar și Casper Ruud. Iga Swiatek și Ons Jabeur, în finala turneului feminin
Carlos Alcaraz (19 ani, locul 4 ATP) și Casper Ruud (23 de ani, locul 7 ATP) se vor întâlni în finala US Open, care va avea loc duminică. Alcaraz l-a învins în cinci seturi de Frances Tiafoe (24 de ani, locul 26 ATP), într-o semifinală US Open cu o durată de 4 ore și 19 minute. Casper Ruud l-a eliminat în semifinală pe Karen Khachanov, după trei ore de joc.
De Redactia Observator la 10.09.2022, 12:34Spaniolul Carlos Alcaraz a declarat, sâmbătă dimineaţă, că prin calificarea în finala de la US Open îşi trăieşte visul din copilărie. El spune că vrea să profite de şansa sa în ultimul act cu norvegianul Casper Ruud, meci care se joacă şi pentru şefia ATP.
Reacţia lui Carlos Alcaraz, calificat în finala US Open
"A fost uimitor pentru mine. Cred că am jucat foarte bine împotriva lui Frances (Tiafoe), care a jucat la un nivel foarte ridicat în ultimele două săptămâni. Este un sentiment grozav să fii în finală, să fi câştigat acest meci în 4 ore şi 20 de minute. Fizic, mă simt foarte bine. Sunt puţin obosit, desigur, dar mă simt bine. Sunt doar foarte, foarte fericit. Mă gândesc la copilul care am fost acum zece ani, care a visat la momentul pe care îl trăiesc acum. Trebuie să-ţi urmezi visele. Munca grea este întotdeauna răsplătită. Acum putem vedea că toată munca pe care am făcut-o dă roade. Numărul 1 mondial este şi aproape şi foarte departe, nu-i aşa? Este o finală de Grand Slam cu numărul 1 mondial pe masă, ceva la care visam de când eram copil. Ce e de spus? Deocamdată, vreau să savurez acest moment, prima mea finală de Grand Slam. Mă voi gândi la restul mâine", a spus el, potrivit news.ro.
În urmă cu 19 ani, antrenorul lui Alcaraz, Juan Carlos Ferrero, a devenit numărul 1 mondial prin calificarea în finala US Open (a pierdut în faţa lui Andy Roddick). Alcaraz spune că a discutat cu Ferrero despre acest lucru: "Am vorbit mult despre asta, da. El l-a învins pe Agassi în semifinale pentru a deveni numărul 1 mondial aici la US Open. Mi-a spus cum s-a pregătit pentru acest meci. Voi face la fel: voi profita de şansa mea. Indiferent pentru ce lupt, voi profita de şansa mea şi mă voi bucura de moment".
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 4 mondial, s-a calificat, sâmbătă dimneaţă, în finala US Open, unde îl va avea ca adversar pe norvegianul Casper Ruud, locul 7 mondial. Învingătorul din acest meci va deveni noul lider ATP, în locul rusului Daniil Medvedev. Alcaraz a trecut în semifinale de americanul Frances Tiafoe, locul 26 mondial, scor 6-7 (6/8), 6-3, 6-1, 6-7 (5/7), 6-3, şi poate deveni, la 19 ani, cel mai tânăr lider mondial din istorie. Ruud s-a calificat în ultimul act după ce a dispus de rusul Karen Kachanov, locul 27 mondal, scor 7-6 [5], 6-2, 5-7, 6-2. Finala va avea loc duminică.
Iga Swiatek și Ons Jabeur, în finala US Open la feminin
Finala turneului feminin va fi jucată de Iga Swiatek și Ons Jabeur și este programată sâmbătă.