Imagini spectaculoase cu cea mai mică lună a planetei Marte. Noile descoperiri au schimbat ipotezele privind originea satelitului
Noi imagini uluitoare cu cea mai mică lună a planetei Marte au schimbat ipotezele privind originea satelitului.
De Redactia Observator la 25.04.2023, 08:49Sonda lansată de Emiratele Arabe Unite a zburat la 110 kilometri distanţă de Deimos, cea mai mică lună dintre cele două ale lui Marte. Noile descoperiri arată că satelitul orbitează la peste 20 de mii de kilometri de planetă.
Imaginile arată că Deimos ar fi mai degrabă de origine planetară şi ar fi făcut parte din Marte în urmă cu milioane de ani. Până acum, cercetătorii erau de părere că ar fi fost un asteroid capturat de câmpul gravitaţional al Planetei Roşii. Sonda va continua să survoleze luna Deimos pe întreaga durată a acestui an pentru a strânge cât mai multe date.