Antena LIVE

Curs valutar

WhatsApp are de dat lămuriri cu privire la protecţia datelor. Solicitarea Comisiei Europene

Comisia Europeană și rețeaua autorităților naționale de protecție a consumatorilor (CPC) au transmis companiei care deține WhatsApp o scrisoare, solicitându-i să clarifice modificările pe care le-a efectuat în 2021 privind condițiile sale de utilizare și politica sa de confidențialitate.

De la 27.01.2022, 22:13
WhatsApp
Profimedia

Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, a declarat: „WhatsApp trebuie să se asigure că utilizatorii înțeleg cu ce sunt de acord și modul în care se utilizează datele lor cu caracter personal, în special în cazul în care acestea sunt partajate cu parteneri de afaceri. Mă aștept ca WhatsApp să respecte pe deplin normele UE care protejează consumatorii și viața privată a acestora. De aceea am lansat astăzi dialogul oficial. WhatsApp trebuie să reacționeze, până la sfârșitul lunii februarie, cu angajamente concrete privind modul în care vor răspunde preocupărilor noastre.”

În urma unei alerte din partea Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), Comisia și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor, sub conducerea Agenției suedeze pentru protecția consumatorilor, solicită WhatsApp să explice modul în care își respectă obligațiile care îi revin în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor.

Ce clarificări trebuie să aducă WhatsApp

Întrebările sunt menite să clarifice: dacă li se furnizează consumatorilor informații suficient de clare cu privire la consecințele deciziei lor de a accepta sau de a refuza noile condiții de utilizare a serviciilor companiei; corectitudinea notificărilor transmise de WhatsApp în cadrul aplicației, care îi determină pe consumatori să accepte noile condiții și politica de confidențialitate; și dacă consumatorii au posibilitatea de a se familiariza în mod adecvat cu noile condiții înainte de a le accepta. Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor sunt, de asemenea, preocupate de schimbul de date cu caracter personal ale utilizatorilor între WhatsApp și părți terțe sau alte societăți Facebook/Meta, relatează Mediafax.

WhatsApp trebuie să colaboreze cu Comisia și cu autoritățile până la sfârșitul lunii februarie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

aplicatie comisia europeana mesagerie whatsapp
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024