Cele mai căutate oraşe pentru vacanțe și city break-uri în 2024. Se anunţă un an plin pentru românii pasionaţi de călătorii
Se anunţă un an plin de vacanţe pentru români. Roma, Dubai și Paris sunt cele mai căutate oraşe anul acesta, fie pentru city break-uri, fie pentru turiştii care îşi doresc un sejur mai lung.
De Redactia Observator la 28.02.2024, 15:42Roma (19%) se situează pe primul loc în topul preferințelor românilor, arată o analiză eSky.ro, potrivit Mediafax. Pe locul doi se află Dubai, destinație căutată de 17% dintre utilizatorii platformei. Cu 12% dintre persoane optând pentru această destinație, Parisul rămâne un oraș care atrage vizitatori români prin farmecul său aparte și atmosfera boemă.
Pe următoarele două poziții se află Barcelona (11%) și Milano (10%). Pe locul șase în topul preferințelor românilor se poziționează Istanbul, acesta fiind ales de către 8% dintre călători. Rimini (7%) și Veneția (6%) completează topul destinațiilor europene preferate de români.
Anul 2024, un an plin de călătorii pentru români
Destinațiile care atrag românii doritori de o vacanță pe malul mării sunt Antalya (6%) și Paphos (5%). "Anul 2024 se anunță a fi un an plin de călătorii pentru români, cu destinații diverse și multe experiențe memorabile plănuite. Aceștia au profitat de promoțiile specifice începutului de an și au manifestat un real interes pentru planificarea imediată a vacanțelor de anul acesta", afirmă Diana Hăprean, reprezentanta platformei de călătorii.