Cetatea de Scaun a Sucevei, printre cele mai frumoase destinaţii din întreaga lume. Ce pot vedea turiștii care ajung în Bucovina
Turiştii care se află în Bucovina pot vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, menţionată de Trip Advisor printre cele mai frumoase destinaţii din întreaga lume. Oaspeţii au la dispoziţie şi o cameră unde se pot îmbrăca, virtual, în haine medievale boiereşti.
De Angela Bertea la 25.09.2022, 15:18Ceatatea de Scaun a Sucevei ascunde multe lucruri inedite, iar turiştii vin an de an în număr tot mai mare, pentru a îi afla secretele. Una dintre principalele atracţii este o cameră în care turiştii se pot costuma în haine medievale. De asemenea, în cele mai multe încăperi ale cetăţii sunt sisteme interactive, cu ajutorul cărora pot descoperi istoria cetăţii, prin joacă.
Turiștii pot vizita mai multe obective
Pe lângă proiecţii video şi hărţi interactive, turiştii pot vizita sala armelor, sala tezaur ș pot admira obiecte specifice perioadei medievale. Iar dacă vor să descopere cetatea în amănunt, pot beneficia de un tur ghidat.
Cei care ajung în Suceava mai pot vizita și alte obiective. În afară de Cetatea de Scaun a Sucevei, la doar câțiva pași se află Muzeul Satului Bucovinean, care găzduiește mai multe căsuțe tradiționale strămutate din diferite zone ale Bucovinei. După atâta plimbare, turiștii pot savura bucate alese, tradiționale. Pensiunile din zonă își așteapă turiștii cu produse numai bune.