Colțul de rai din inima României care atrage turiști din toată țara: "Vin în fiecare an"
La mai puţin de 80 de kilometri de Miercurea Ciuc se află ascuns un colţ de rai. Un loc în care parfumul îmbietor de lavandă te cucereşte pe deplin, încă de la prima adiere de vânt. Este destinaţia de care s-au bucurat zeci de turişti. Şi cum relaxarea nu este sinonim cu plictiseală, vizitatorii au participat şi la ateliere speciale, iar pe lângă buchetele de lavandă, au plecat acasă cu mai multe produse BIO.
De Redactia Observator la 25.06.2024, 07:48Nu ne aflăm în regiunea de pe Riviera Franceză, Provence, ci într-un peisaj de vis din Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. Aici, proprietarul unei culturi de lavandă a transformat un loc obișnuit într-o adevărată experienţă. Iar vizitatorii au parte de tot ce îşi doresc, de la muzică şi modă, până la cadrul perfect pentru fotografii şi delicatese cu gust de lavandă.
"Scopul nostru, şi cel mai important punct din program, este de a culege şi de a-şi face propriul buchet. Am avut şi o prezentare de modă cu modele şi fete din Cristuru Secuiesc", explică Szabo Klara, proprietar câmp de lavandă.
Şi cum atmosfera şi mirosul de levănţică se îmbină perfect, turişti din toate colţurile ţării au venit să se bucure de o oază de relaxare. "Am venit cu familia şi ne simţim foarte bine. E ceva deosebit să fim aici în grădină sau în câmpul de lavandă. Este ceva special. Este ceva foarte plăcut pentru ochi şi pentru suflet, totodată", spune un turist.
Vizitatorii pot culege lavanda
- Ideea inedită a Anei care face furori pe reţelele sociale. Produsul e fabricat în Belgia: "Un vis mai vechi al meu"
- Locul din Gorj care atrage turiștii ca un magnet. Atracția desprinsă din povești oferă o experiență inedită...
- Invenţia unui producător din Suceava se vinde ca pâinea caldă. Cum se prepară dulceaţa de lavandă: "Se pune la...
Şi pentru că au avut voie să culeagă lavandă, vizitatorii au vrut să ia şi acasă o parte din parfumul îmbietor de aici. "Vin din Sighişoara. Vin în fiecare an şi îmi place să adun pentru noi lavandă. Are un miros foarte plăcut", adaugă alt turist.
Câmpul de lavandă va fi deschis pe tot parcursul lunii iulie, iar pe lângă buchetele de flori, turiștii vor putea pleca acasă cu o multitudine de produse BIO.