În Maramureș, portul popular este sfânt în noaptea de Înviere. Reacția unei turiste care poartă pentru prima dată năframă
Maramureș, plai cu tradiţii la ceas de sărbătoare. Fiecare turist care ajunge aici este primit ca un membru al familiei şi omenit după obiceiurile zonei. În această seară, de Înviere, cu toţii respectă datina străbună şi vor merge la Biserică în haine de sărbătoare: frumosul port tradițional maramureşean.
De Redactia Observator la 23.04.2022, 19:25Andreea este din București și îmbracă pentru prima dată portul tradiţional. Până acum nu a știut cum îi vine năframa, dar odată ce a încercat-o, s-a decis că ar putea fi mireasă într-un astfel de costum.
Andreea, turist: Noi ne-am întâlnit aici de Paşte împreună cu părinţii logodnicului meu şi părinţii mei. E prima întâlnire oficială.
Logodnicului ei, experiența i-a adus aminte de copilărie.
Dan, turist: Am mai purtat când eram, cred că la grădiniță, eram într-un ansamblu popular de dans.
- Mesaje de Paşte 2022. Cele mai inspirate urări pe care să le trimiţi celor dragi în acest an
- Mesajul președintelui Iohannis de Paște: Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim...
- Cât îi costă pe aleși masa de Paşte. În ciuda scumpirilor, parlamentarii spun că nu cheltuie mulți bani pe...
Conform tradiției satului maramureșean, costumul popular este sfânt. Nu poţi merge altfel îmbrăcat la Slujba de Înviere, aşa că toți turiștii primesc hainede la gazde.
Localnică: Pe doamna am îmbrăcat-o într-un costum tradiţional, cu cămaşă nouă, la noi e obiceiul ca de Paşti să avem cămăşi noi.
Corina, turistă: Este pentru prima oară când port. Am venit plină de încredere că o să învăţ ceva din tradiţiile de aici din zonă.
Tot după obicei, mâine dimineață preotul va sfinți și bucatele tradiționale. Iar gazdele au coborât deja șunca și cârnații din afumătoare. În prima zi de Paşte, satele din Maramureş vor răsuna de petreceri, iar turiștii se vor bucura de prezența ceterașilor până în zori.