Antena Meniu Search
x

Mesaje de Paşte 2022. Cele mai inspirate urări pe care să le trimiţi celor dragi în acest an

Mesaje de Paşte 2022. Învierea Domnului este sărbătoarea care ne aduce pe toţi aproape, care ne face să ne gândim mai profund la semenii noştri. Totodată, este ocazia perfectă pentru a le spune celor dragi ce simţim, pentru a le transmite un gând bun de sărbători. Iată o serie de mesaje speciale pe care le puteţi transmite în noaptea de Paşte.

de Redactia Observator

la 23.04.2022, 13:56

Familie la masa de Paşte
Familie la masa de Paşte - Shutterstock

Mesaje de Paşte 2022. Chiar dacă în acest an sărbătorim un Paşte fără restricţii, mesajele continuă să rămână în multe cazuri puntea de legătură între noi, familie, rude şi prieteni. Iată câteva urări pe care le putem trimite celor apropiaţi.

Mesaje de Paşte 2022

''Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Lumina Sfintei Învieri să îţi aducă bucurie, iubire şi o minune care să îţi schimbe viaţa în cel mai frumos mod posibil!

Pe acelaşi subiect

Învierea este speranţă. Paşte fericit!

Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Fie că Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a Înviat!

Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte fericit alături de cei dragi!

Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat!

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte fericit!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!''

Mesaje de Paşte 2022 pentru iubit sau iubită 

''Multe ouă roşii, mulţi cozonaci şi iepuraşi de ciocolată şi multe îmbrăţişări din partea mea! Paşte fericit!

Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! Hristos a Înviat!

Anul acesta, Iepuraşul o să vină la tine încărcat cu multe bunătăţi! Sper să nu uite să îţi dea şi plicul doldora cu sutele de pupici de la mine. Paşte fericit!

Anul acesta eu voi juca rolul Iepuraşului de Paşte, iar pe tine te aşteaptă o mulţime de surprize!''

Mesaje de Paşte 2022 pe care să le trimiţi şefilor 

''Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aduca renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete! Hristos a Înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.''

Mesaje de Paşte 2022 pentru cei aflaţi departe

''Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari! De data asta, cel puţin, te va găsi acasă!

Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea aceasta, la noaptea de Înviere, la mine şi la voi, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi tot mai mult! Acum suntem departe, tocmai ca să putem fi din nou, curând, împreună. Hristos a Înviat!

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă suntem departe, lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.''

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Inedit » Mesaje de Paşte 2022. Cele mai inspirate urări pe care să le trimiţi celor dragi în acest an