Insula Ostrov, magnet pentru turiştii pasionaţi de cai sălbatici. Peste 130 de exemplare le încântă privirile curioşilor
Este Stare de Vacanţă, iar Observator străbate zilnic ţara în lung şi-n lat ca să vă arătăm unde vă puteţi petrece concediul. Ajungem pe insula Ostrov, de pe Dunăre. Este una dintre cele mai atrăgătoare destinaţii din Caraş-Severin, un paradis al cailor sălbatici. Sunt peste 130 de exemplare, iar vizitatorii închiriază bărci ca să-i poată admira. Tot aici, găsim zeci de specii de păsări, iar oamenii locului ne promit experienţe de neuitat: de la peisaje, cazare şi până la mese cu preparate aşa cum nu aţi mai gustat niciodată.
De Redactia Observator la 06.07.2021, 17:37La sud de localitatea Moldova Veche, în mijlocul Dunării, găsim insula Ostrov. Timp de decenii, oamenii care trăiesc în apropierea fluviului şi-au adus mânjii să pască aici. Şi, pentru că pe insulă nu trăiesc prădători, i-au lăsat pe cont propriu să se hrănească şi să crească. Cei rămaşi fără stăpân s-au sălbăticit. Aşa s-a ajuns ca acum să trăiască pe insulă peste 130 de cai. Aceştia au devenit acum o atracţie turistică a Banatului de Munte.
Reporter: Ce faceți iarna cu aceste animale, cum le ajutați?
Ciprian Stoicovici, ranger Parcul Național Porțile de Fier: În principiu nu avem o iarnă foarte grea, se descurcă singure, nu le asigura nimeni hrană pe timp de iarnă.
''Am văzut căluții și mai multe tipuri de păsări specifice pentru Dunăre și a fost foarte frumos.''
Oamenii din zonă, majoritatea pescari din tată în fiu, au început acum să ducă turiştii pe insulă. Cei care ajung aici sunt încântaţi de ceea ce văd.
Magnet pentru turiştii pasionaţi care vin special în zonă
''E foarte interesant, e foarte frumos, sunt lucruri pe care nu le știam spre exemplu, nu știam de Insula Cailor pe care suntem acum.''
''Natură este uimitoare cel puțin în această zonă. E prima oară când vin in această zona și am rămas plăcut surprinsă de ce se întâmplă aici.''
''Ne vom întoarce cu siguranță aici pentru că e un loc foarte frumos.''
Turiștii ajunși în zonă mai pot vizita Stânca Babacaia, Peștera Gaura cu Muscă, dar şi satul turistic lacustru de la Berzasca.