Peisaj de poveste în Ţinutul Secuiesc. Lacul Roşu oferă o privelişte care îţi taie respiraţia
Situat la o înălţime de peste nouă sute de metri, în Ţinutul Secuiesc, Lacul Roşu oferă o privelişte care pur şi simplu îţi taie respiraţia. Iar drumul prin Cheile Bicazului reprezintă un adevărat spectacol al naturii pentru toţi cei care îl tranzitează. Lacul Roşu-Cheile Bicazului sunt arii protejate.
De Redactia Observator la 01.07.2023, 14:16Într-un loc unic, ascuns între păduri de conifere, cu o privelişte ce te lasă fără glas, se dezăluie Lacul Roşu. Aflată la poalele Munţilor Hăşmaşu Mare, zona se bucură anual de sutele de turişti ce vin din diferite colţuri ale lumii.
Cum şi când s-a format Lacul Roşu
Lacul ce se întinde pe o distanţă de 11 hectare, a fost format în urma unui cutremur, în urmă cu mai bine de un secol.
Turistă: Am ales Cheile Bicazului tocmai pentru peisaj, pentru tot ce este aici.
Turistă: Este foarte bine, mie îmi plac peisajele, de asta noi şi plecăm împreună.
Turismul montan din regiune este atractiv pentru iubitorii drumețiilor, pentru alpiniștii aflați în căutare de adrenalina, dar și pentru cei care vor sa petreacă câteva clipe de relaxare.
Casieră: Avem mai multe activităţi, se poate plimba cu barca. Acum au deschis şi o pârtie de bob, avem şi activităţi de drumeţii.
Cheile Bicazului s-au format pe valea pârâului Bicaz și drumul care le străbate unește Transilvania de Moldova. Aceste chei spectaculoase crează unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Odată ajuns în dreptul acestora, imaginea sufocanta a stâncilor care parca stau sa cada peste sosea, te îndeamnă sa te oprești măcar preţ de câteva minute pentru a admira ceea ce a putut sa facă natura în aceste locuri. Cheile Bicazului au o lungime de peste şase kilometri