Antena LIVE

Curs valutar

Video

Reacția unui turist german ajuns în cel mai fotogenic loc din Timișoara: "Am văzut poze. E unic"

O stradă din Timișoara are cel mai vesel acoperiș. Unul format din o mie de umbrele colorate, care fac deliciul turiștilor și localnicii, deopotrivă. Pietonala care face legătura între două piețe din centrul istoric al Timișoarei e, an de an, locul în care sunt făcute cele mai multe fotografii, iar umbrelele colorate care o acoperă au devenit deja, o tradiţie. 

De la 12.05.2023, 18:03
WhatsApp
Vezi și:

Verzi, albastre, roz, galbene sau portocalii, în nuanţe vii şi intense, umbrelele sunt pata de culoare de pe strada Alba Iulia din Timişoara, cea mai aglomerată pietonală, care face legătura între Piaţa Victoriei şi Piaţa Libertăţii. Pentru grupurile de turişti, strada e deja un obiectiv care trebuie bifat.

Reporter: Prima dată aici în Timişoara?

Turiste: Da! Frumos! Dar ce le faceţi la umbrele de le menţineţi mereu? Eu am fost şi acum doi ani şi erau la fel. 

Selfie-uri sau şedinţe foto ad-hoc, toate se întâmplă pe strada plină de culoare, iar în doar câteva minute, fotografiile ajung pe reţelele de socializare. Umbreluţele au fost montate prima dată acum 7 ani, la iniţiativa unui ONG din oraş. Şi pentru că s-au bucurat de succes, au revenit în fiecare an. Doar pandemia le-a ţinut închise.

Pe acelaşi subiect

Turist: E frumos!

Reporter: Aţi văzut în Germania aşa ceva?

Turist: Am văzut poze cu străzi similare, dar nu pe o stradă atât de lungă. E unic. 

Reporter: Ai făcut vreo poză?

Turistă: Am făcut deja o mulţime de poze. E drăguţ pentru că e înnorat acum şi strada e plină de culoare, Plină de bucurie, da. 

Iulia Pop, reporter Observator: Cupola multicoloră arată perfect şi după o ploaie sănătoasă, dar şi într-o zi însorită. Până la sfârşitul verii vă aşteptăm în oraşul de pe Bega ca să admiraţi cel mai vesel acoperiş. 

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

timisoara capitala culturii turism umbrele
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025