Antena LIVE

Curs valutar

Reguli pentru turişti în Dubai. Unde se fumează şi ce le este interzis femeilor

Zeci de mii de români îşi petrec vacanţa, în fiecare an, în Dubai, în ciuda regulilor relativ stricte din metropola cu aproape patru milioane de locuitori.

De la 10.04.2024, 09:21
WhatsApp
Zeci de mii de turişti români călătoresc, în fiecare an, în Dubai Profimedia

Românii s-au obişnuit să călătorească tot mai des în străinătate, după Revoluţia din 1989 şi, mai ales, după intrarea în Uniunea Europeană. Mulţi români preferă destinaţii din Italia, Franţa sau Spania, însă în fiecare an zeci de mii de români aleg să călătorească în Dubai.

Românii trebuie să ştie că există numeroase reguli ce trebuie respectate în Dubai dar, chiar şi aşa, o călătorie în Dubai rentează din mai multe puncte de vedere precum distanţa nu foarte mare, circa cinci ore cu avionul din Bucureşti, condiţii sau raport calitate-preţ.

Ce se întâmplă cu turiştii care nu respectă regulile în Dubai

Deşi Dubai caută să obţină cât mai mulţi bani din turism, autorităţile locale nu fac rabat de la respectarea regulilor când vine vorba de turişti, astfel că cine încalcă regulile riscă pedepse aspre.

Pe acelaşi subiect

Câteva dintre regulile ce trebuie respectate în Dubai sunt utilizarea unor haine adecvate, care să treacă de genunchi, sau imposibilitatea de a asculta muzică tare ori de a înjura. Cine nu respectă aceste reguli riscă să ajungă în închisoare.

Unde se fumează în Dubai

În principiu, în Dubai nu este interzis fumatul, dar este de preferat să fumaţi în aer liber, într-un spaţiu unde nu este multă lume, sau într-un spaţiu privat.

Pe de altă parte, trebuie precizat că în Dubai este interzis să aveţi asupra voastră mai mult de 400 de ţigări sau 500 de grame de tutun. Există riscul de a primi cel puţin o amendă.

Care sunt regulile privind alcoolul 

În Dubai, consumul de băuturi alcoolice în public este strict interzis. De asemenea, nu se permite ca o persoană să meargă beată pe stradă sau într-un loc public şi nu se permite conducerea unei maşini dacă sunteţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pedepsele sunt extrem de mari. De exemplu, există posibilitatea să petreceţi cel puţin o lună în închisoare, dacă produceţi un accident de circulaţie în momentul în care sunteţi sub influenţa băuturilor alcoolice, chiar dacă accidentul nu se soldează cu victime sau pagube semnificative.

Reguli pentru femei în Dubai

În general, când vine vorba despre femei, autorităţile din Dubai au încercat să mai relexeze regulile în ultimii ani, astfel încât acestea să se bucure de condiţii aproape asemănătoare cu cele care privesc bărbaţii.

Chiar şi aşa, femeile sunt obligate să afişeze costumaţii decente, mai puţin ostentative, iar când vine vorba de vizitarea unei moschee nu pot intra cu pantaloni sau cu fuste scurte şi trebuie să aibă capul acoperit.

Regulile de călătorie şi intrare în Dubai

Românii care vor să ajungă în Dubai trebuie să ştie că nu au nevoie de viză pentru intrarea în Dubai, dar trebuie să deţină cel puţin un paşaport simplu care să aibă o valabilitate de cel puţin şase luni de la intrarea în Dubai.

Românii care deţin un paşaport simplu au voie să stea în Dubai timp de maxim 90 de zile într-un interval de 180 de zile. În materie de produse, cel mai bine ar fi să le lăsaţi acasă. Autorităţile din Dubai sunt extrem de atentate când vine vorba de produsele care intră în zonă. De exemplu, în mare măsură este interzisă introducerea de medicamente.

Deţinerea de medicamente interzise nu este tolerată. Există riscul să ajungeţi în închisoare. Chiar şi în cazul medicamentelor permise se recomandă păstrarea prospectelor medicamentelor şi păstrarea eventualelor prescripţii medicale pentru tratamente.

Ce trebuie să faci dacă vizitezi Dubai în timpul Ramadanului

În principiu, se recomandă să nu vizitaţi Dubai în timpul Ramadanului, pentru că regulie devin şi mai stricte. Vorbim inclusiv despre imposibilitatea de a mânca sau de a bea apă în public. Se consideră un afront la adresa localnicilor care postesc şi există riscul de a ajunge în închisoare.

În perioada Ramadanului, este interzis să mâncaţi în public sau să beţi lichide în perioada cuprinsă între răsăritul şi apusul soarelui. Vorbim, practic, despre condiţii asemănătoare cu cele existente pentru turiştii care doresc să ajungă în Turcia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dubai turisti dubai reguli dubai reguli turisti dubai
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024