Antena LIVE

Curs valutar

Staţiunea Rânca - Atracţiile celei mai înalte staţiuni din România

Localitatea Rânca, din judeţul Gorj, reprezintă una dintre cele mai noi, dar şi cea mai înaltă staţiune din România, fiind situată la circa 1.600 de metri altitudine.

De la 15.01.2024, 10:06
WhatsApp
Staţiunea Rânca este considerată cea mai înaltă staţiune din România Profimedia

Staţiunea Rânca a devenit, treptat, una dintre cele mai apreciate staţiuni din România, fiind o alternativă demnă de luat în seamă pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Şi spunem asta gândindu-ne mai ales la iubitorii sporturilor de iarnă din jumătatea de vest a României, acestora fiindu-le, de obicei, mai greu să ajungă în staţiunile clasice de pe Valea Prahovei.

Deşi vorbim despre o localitate care nu are foarte mulţi locuitori, Rânca a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. Numărul de pârtii de schi este în continuă creştere, iar pârtiile au fost completate, în general, cu o infrastructură pe măsură, respectiv teleschiuri, telescaune, nocturnă, etc.

Rânca este accesbilă cu maşina, fiind situată în zona Transalpina, una dintre cele mai renumite şosele din România. Totuşi, în funcţie de anotimpul în care doriţi să ajungeţi la Rânca trebuie să luaţi în seamă mai multe aspecte, fiind ideal să aveţi la dispoziţie un autoturism 4X4, eventual echipat corespunzător.

Este puţin probabil ca cei care ajung la Rânca să regrete un asemenea demers. Mai ales că au la dispoziţie numeroase cazări de top precum Hotel Onix, Hotel Carmina, Cabana Rareş sau Perla Munţilor.

Pe acelaşi subiect

Şi, deşi este renumită pentru practicarea sporturilor de iarnă, Rânca oferă numeroase alternative. Puteţi vizita Muzeul Civilizaţiei Montane, puteţi face plimbări în natură sau, de obicei în luna septembrie, puteţi asista la desfăşurarea unei etape din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, etapă ce face parte din calendarul Campionatul Naţional de Automobilism.

Mai mult, în apropiere de Rânca pot fi vizitate câteva localităţi deosebite precum Târgu Jiu, Horezu sau Petroşani.

Istoria spune că o idee de a organiza o staţiune montană la Rânca a avut-o avocatul Dumitru Brezulescu. Proiectul acestuia a fost susţinut de reprezentanţii Băncii Populare "Gilortul", din Novaci. Ulterior, în dezvoltarea staţiunii Rânca s-au implicat reprezentanţii Universităţii din Craiova, dar şi Gheorghe Tătărăscu, fost premier al României.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

atractii ranca cazare ranca schi ranca
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025