Un oraș din România, nominalizat la cea mai bună destinaţie europeană turistică în anul 2022. Cum poate fi votat
Oradea este singurul oraş din România nominalizat la cea mai bună destinaţie europeană turistică în anul 2022.
De Redactia Observator la 07.02.2022, 13:12EuropeanBestDestinations.com, cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa, în parteneriat cu reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a lansat cea de-a 13-a competiţie privind "Cele mai bune destinaţii europene turistice în 2022".
Au fost selectate 20 de destinaţii pe baza ofertei culturale, turistice şi a dezvoltării durabile. Anul acesta, printre nominalizări se găseşte un singur oraş din România: Oradea.
"Suntem onoraţi şi bucuroşi să fim nominalizaţi în rândul celor mai bune destinaţii europene turistice în anul 2022. Prin această nominalizare suntem încrezători că Oradea se va bucura de şi mai mulţi turişti care să îi descopere bijuteriile arhitecturale şi istorice. Vizitatorii vor găsi aici un oraş primitor, proaspăt şi plin de viaţă. Vă aşteptăm să vizitaţi Oradea şi promitem că avem toate ingredientele pentru o experienţă de neuitat în capitala Art Nouveau a României!" menţionează Alina Toie, director general Visit Oradea.
Oradea poate fi votată pe site-ul European Best Destinations până în 10 februarie.
- Oraşul-model din România în care se mută tot mai mulţi străini. Populaţia Oradei a crescut cu 13%, iar...
- Zebrele inteligente care îţi pot salva viaţa: 26 dintre acestea se află în Oradea
- Festin culinar în centrul oraşului Oradea. Zeci de bucătari voluntari au preparat sarmale pentru gurmanzi, fără...
Cu ce orașe se bate Oradea
Alături de Oradea au mai fost nominalizate alte 19 oraşe sau zone turistice din Europa. Acestea sunt:
- Graz şi Viena – Austria
- Istanbul – Turcia
- Londra – Marea Britanie
- Coasta Amalfi şi Roma – Italia
- Insula Creta şi Atena – Grecia
- Plovdiv – Bulgaria
- Amiens – Franţa
- Lucerna – Elveţia
- Lahti – Finlanda
- Leuven – Belgia
- Lubljana – Slovenia
- Praga – Cehia
- Bavaria – Germania
- Marbella – Spania
- Clonakilty – Irlanda
- Nijmenjen – Olanda.
În iunie 2020, aceeaşi platformă turistică a desemnat Oradea drept una dintre cele mai sigure destinaţii de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus (Europe Safest Destinations 2020).