Antena LIVE

Curs valutar

Video

Vacanţă la alegere, cu sau fără restricţii. Ce condiţii de călătorie sunt pentru Grecia, Bulgaria sau Italia

Pe lângă pălărie, crema de soare şi costumul de baie, pentru unele destinaţii trebuie să punem în bagaje, in continuare, certificate de vaccinare sau teste covid. Încă mai sunt ţări care solicită dovada vaccinării sau testul negativ iar regulile de intrare diferă de la stat la stat. Din acest motiv, centrele de testare încă mai sunt primul loc pe care turiştii îl vizitează înainte de concediu. 

De la 03.06.2022, 16:06
WhatsApp
Vezi și:

"Să nu mai fie restricţii pe nicăieri, să nu mai port mască", asta îşi doresc toţi cei care pleacă în vacanţă. 

Iar Grecia, una din cele mai populare destinaţii pentru români, a renunţat deja la toate restricţiile

Roxana Ilinca, reprezentant agenţie de turism: Grecii au ştiut şi a fost foarte bine că au anunţat din timp o ridicare a restricţiilor de la 1 Mai pentru că deja staţiunile greceşti încep să se umple de turişti români. 

În acest moment, accesul este permis în Grecia în restaurante, cinematografe, hoteluri cu o singură condiţie, purtarea măştii de protecţie. În schimb, niciun alt document nu mai este solicitat.

Petrecerile ţin până dimineaţă, deja staţiunile au început să arate ca în vremurile bune cu petreceri începând de vineri până duminică, până dimineaţa, nu mai este cerută nicio altă măsură suplimentară. Restaurentele, tavernele sunt deschise până la ultimul client.

Ce condiţii de călătorie sunt în Bulgaria

Şi vecinii noştri Bulgari primesc tuiştii fără să le pună condiţii. La fel şi în Croaţia. Nu acelaşi lucru este valabil în Spania, Italia, Turcia, Franţa, Portugalia şi Cipru. 

Andreea Petrescu: Autorităţile din Italia solicită cetăţenilor care ajung pe teritoriul acestei ţără să prezinte un certificat de vaccinare covid care să ateste fie vaccinarea cu unul dintre seruri, fie trecerea prin boală, fie rezultatul negativ al unui test PCR sau unul rapid. Persoanele care nu pot prezenta un astfel de certificat, trebuie să intre obligatoriu cinci zile în autoizolare. 

Centrele de testare sunt mult mai puţin aglomerate decât acum câteva luni. 

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

vacanta grecia bulgaria turcia
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025