Antena LIVE
Foto

Vedetele care vor urca pe scena Stand-Up Revolution. Pentru marele premiu luptă și comedianţi străini

Cel de-al treilea episod Stand-Up Revolution, difuzat în această seară, de la 20:30, la Antena 1, se anunță unul cu „greutate“! Personalități care activează în domenii diferite au urcat pe scena show-ului și au uimit juriul cu roast-uri de senzaţie. George Robu, Cristi Pulhac, Ioana State și Amalia Bellantoni i-au surprins pe jurați cu alegerile lor, iar în rândul concurenților veniți de peste hotare se numără și doi actori care fac stand-up.

De la 14.10.2022, 11:22
Galerie (5)

Având în palmares și trofeul primului sezon Splash! Vedete la apă!, Cristi Pulhac a intrat pe ritmuri latino pe scena Stand-Up Revolution, unde a făcut o scurtă încălzire. Apoi, a început șirul de glume pregătite. „Nu știu ce se întâmplă cu fotbaliștii de azi, parcă nu mai sunt luptători, ai senzația că singurul lor meci e cu freza, frate!”, a spus fostul fundaș al lui Dinamo. La finalul roast-ului, Costel i-a spus: „Ai fost funny rău, ai fost foarte amuzant! Jur că n-am crezut că ai text în față, pe bune!“.

Textul a lipsit cu desăvârșire din fața Amaliei Bellantoni, care a pregătit un scenariu cum nu s-a mai văzut în platoul emisiunii de stand-up! Costel și Dan Badea au fost atât de cuceriți de acțiunea care s-a desfășurat pe scenă, încât au mers lângă participantă.

Îmbrăcat în costumul lui Moș Crăciun, George Robu i-a transpus pe cei cinci jurați direct în luna cadourilor cu ajutorul tonului său! În timpul roast-ului, actorul a fost întrerupt de un telefon neprevăzut. „Marțipane, nu ți-am spus dragul moșului că sunt la televizor, mă suni doar dacă arde?!? Cum adică nu arde, se sufocă?! (…). Spiridușii ăștia m-au înnebunit! Sunt total neatenți!“, a spus acesta, stârnind hohote de râs. Zâmbetele au apărut și în momentul în care Moș Crăciun a invitat 3 sexy Crăciunițe în fața juriului, ele fiind, de fapt, „cadouri“ care ar fi trebuit să ajungă la altcineva. În cele din urmă, celebrul moș le-a oferit altfel de daruri lui Teo, Vio, Costel, Mariei Popovici și lui Dan Badea. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediţie Stand-Up Revolution, diseară, de la 20:30, la Antena 1.

Ioana State n-a avut „desaga“ plină cu daruri pentru jurați, ci cu glume extraordinar de bune. Fosta concurentă de la iUmor a făcut un număr de autoironie. „M-am urcat într-o zi pe cântar și am zis: «Să dea dracu, am două variante: ori nu mai mănânc, ori nu mă mai cântăresc>>”, a spus vedeta în timp ce se afla pe scena Stand-Up Revolution. Întregul moment va putea fi urmărit diseară.

Prima emisiune televizată de stand-up din România a fost vizitată în cadrul audițiilor și de comedianți de peste hotare. Cine sunt cei care vor performa în seara aceasta și care dintre jurați își va completa echipa, telespectatorii pot afla urmărind show-ul diseară, de la 20:30, pe Antena 1. Și, desigur, oricând, pe AntenaPLAY.

Ți-a plăcut acest articol?

antena 1 stand up comedy
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024