Știrile zilei, 11 mai 2022. Materii noi pentru elevi, la şcoală; Creşteri ale inflaţiei şi indicelui ROBOR
Știrile zilei, 11 mai 2022, prezentate de Mădălina Iacob.
De Mădălina Iacob la 11.05.2022, 18:29Știrile zilei, 11 mai 2022
1) O relaţie amoroasă i-a adus sfârşitul unui italian aflat în România. Bărbatul a fost omorât cu sânge rece de o iubită româncă şi de soţul acesteia. Camerele de supraveghere i-au surprins pe criminali imediat după fapta teribilă.
2) Rata anuală a inflaţiei a crescut peste toate aşteptările oficiale şi a ajuns la aproape 14 la sută. În plus şi indicele ROBOR a atins un nou record al ultimilor 9 ani, ajungând la 5,37 la sută pe an.
3) Un deţinut român periculos, condamnat la peste 23 de ani de închisoare, a evadat din spitalul unde era tratat. Bărbatul a reuşit să fugă după ce s-a deghizat cu un halat de doctor găsit într-un grup sanitar.
4) Legea care ar trebui să deblocheze exploatările de gaze din Marea Neagră a trecut de votul din Senat. Iniţiativa legislativă, aflată în procedură de urgenţă, va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
5) Elevii din România vor învăţa la şcoală cum să reacţioneze în caz de cutremur sau de incendiu. Materia ar urma sa fie introdusă în 2023, alături de module de educaţie financiară, juridică, rutieră şi sănătate.