Știrile zilei, 3 ianuarie 2024. Criză de medicamente antivirale în plin val de viroze. Pe lângă problemele din farmacii, medicii se plâng că spitalele sunt pline
Știrile zilei, 3 ianuarie 2024, prezentate de Alessandra Stoicescu.
De Redactia Observator la 03.01.2024, 19:44Știrile zilei, 3 ianuarie 2024
1) Cornel Dinicu a ajuns astăzi în faţa procurorilor, după ce marţi a fost reţinut. Patronul de la Ferma Dacilor nu a vrut însă să dea declaraţii despre tragedia în care 8 oameni au murit.
2) Criză de medicamente antivirale în plin val de viroze. Pe lângă problemele din farmacii, medicii se plâng că spitalele sunt pline şi nu mai au paturi pentru a interna bolnavii.
3) Legea prin care şoferii cu permis auto categoria B pot conduce şi motociclete nu intră în vigoare. Preşedintele Klaus Iohannis a decis să sesizeze Curtea Constituţională în cazul ei.
4) Jurnaliştii de la Financial Times au făcut o listă cu predicţii şi prognoze pentru anul 2024. Britanicii spun că Trump nu va ajunge preşedinte, iar Europa şi Statele Unite vor continua să susţină Ucraina în războiul cu Rusia.
5) Explozii puternice în Iran, în timpul unei ceremonii pentru a marca uciderea generalului Soleimani, în 2020. Peste 100 de persoane au fost ucise, iar alte 141 sunt rănite.