22 iulie 2024 este acum cea mai caldă zi din istorie, după ce a depăşit recordul stabilit cu o zi înainte
Luni, 22 iulie 2024, a fost cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor meteorologice, potrivit datelor preliminare furnizate de agenţia de monitorizare a Uniunii Europene, depăşind precedentul record stabilit de ziua de duminică, 21 iulie 2024, care a deţinut acest titlu pentru doar 24 de ore.
De Redactia Observator la 24.07.2024, 11:46Temperatura medie a aerului la nivel global a crescut luni la 17,15 grade Celsius, cu 0,06 grade Celsius peste recordul stabilit duminică, potrivit Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S) al Uniunii Europene, care monitorizează tiparele meteorologice în baza unor înregistrări ce au început să fie efectuate în 1940, scrie Agerpres.
Anul trecut, recordul a fost depăşit timp de patru zile la rând, între 3 şi 6 iulie 2023. Înainte de acea perioadă, cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor a fost 13 august 2016. "Lunea trecută ar putea să fi stabilit un nou record global pentru cea mai caldă temperatură medie globală absolută din toate timpurile - mă refer aici la o perioadă care acoperă zeci de mii de ani în urmă", a declarat climatologul Karsten Haustein de la Universitatea Leipzig din Germania.
În ultimele zile, oraşe din Japonia, Indonezia şi China au înregistrat temperaturi record. Ţările din regiunea Golfului Persic, de asemenea, s-au confruntat cu indici de căldură - luând în considerare umiditatea - care au depăşit 60 de grade Celsius. Între timp, temperaturile din unele zone ale Europei au depăşit 45 de grade Celsius.
Record de caniculă, doborât în doar 24 de ore
- 21 iulie 2024, cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată. Specialiştii Copernicus anunţă noul record global...
- "Măcar 1.500 de euro pe lună". Cele mai dorite facultăţi din România, cu zeci de candidaţi pe loc
- România a fost la un pas de blackout. În loc de investiţii, statul roagă populaţia să nu spele seara şi să...
Schimbările climatice, stimulate de arderea combustibililor fosili, se află în spatele acestor recorduri, au afirmat mai mulţi oameni de ştiinţă. Dar, spre deosebire de anul trecut, când schimbările climatice s-au combinat cu modelul climatic El Nino pentru a stabili un nou record zilnic de căldură, un astfel de fenomen combinat nu a existat în luna iulie din 2024.
Karsten Hausten consideră "remarcabil" faptul că recordul a fost doborât în această perioadă, întrucât clima planetei noastre a intrat într-o fază neutră, în care nu se mai face resimţit impactul fenomenului El Nino.