23 ianuarie va fi cea mai rece zi din următoarele două săptămâni. Prognoza completă pe 14 zile
Ziua de marţi, 23 ianuarie, va fi cea mai rece din următoarele două săptămâni în Banat, Crişana şi Maramureş, în timp ce în celelalte regiuni temperaturile din termometre vor creşte uşor în intervalul 22 - 25 ianuarie, potrivit prognozei publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.
De Redactia Observator la 22.01.2024, 13:06Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare după data de 24 ianuarie în majoritatea regiunilor. În Banat, intervalul 22-26 ianuarie va fi caracterizat de alternanţe termice diurne semnificative de la o zi la alta, valorile medii ale maximelor urmând a se încadra între 3 şi 9 grade, cea mai rece zi fiind cea de 23 ianuarie. Ulterior zilei de 26 ianuarie, media regională a maximelor va fi de 6 grade până în ziua de 29 ianuarie, apoi până la sfârşitul intervalului variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media maximelor fiind de 8 - 9 grade. Minimele vor creşte de la medii în jurul a -6 grade în noaptea de 22 ianuarie, până spre 2 grade în 25 ianuarie, apoi vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până în 30 ianuarie, acestea să coboare până spre -3 grade, în medie. Ulterior nopţii de 30 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, minimele vor creşte treptat, până spre valori medii de 2 grade în 3 şi 4 februarie.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în intervalul 24-28 ianuarie şi după 1 februarie
În Crişana, intervalul 22-26 ianuarie va fi caracterizat de aceleaşi alternanţe termice diurne semnificative de la o zi la alta, valorile medii ale maximelor urmând a se încadra între 1 şi 7 grade, cea mai rece zi fiind cea de 23 ianuarie. Ulterior zilei de 26 ianuarie, media regională a maximelor va fi de 4 grade până în ziua de 30 ianuarie, apoi până la sfârşitul intervalului variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media maximelor fiind de 6 - 7 grade. Minimele vor creşte de la medii în jurul a - 7 grade în noaptea de 22 ianuarie, până spre 1 grad în 25 ianuarie, apoi vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până în 30 ianuarie, acestea să coboare până spre -4 grade, în medie. Ulterior nopţii de 30 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, minimele vor creşte treptat, până spre valori medii de 1 - 2 grade.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în intervalele 24-28 ianuarie şi 1-4 februarie. În Transilvania, pornind de la medii în jurul a 1 grad în prima zi a intervalului, maximele vor creşte uşor până spre 4 - 5 grade în ziua de 25 ianuarie, apoi vor scădea spre medii în jurul a 2 grade, in intervalul 26-29 ianuarie. După 29 ianuarie, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară, ce se va concretiza prin înregistrarea unor valori maxime medii de 4 - 5 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele, vor creşte de la medii în jurul a - 10 grade în primele două nopţi ale intervalului, până spre 0 grade în 25 ianuarie. Ulterior nopţii de 25 ianuarie, intervalul 26-30 ianuarie va fi caracterizat de alternanţe termice, minimele urmând a se încadra între -6 şi 0 grade. Cele mai reci nopţi vor fi 27, 29 şi 30 ianuarie. După data de 30 ianuarie minimele vor creşte treptat, ajungând spre -1 şi 0 grade la sfârşitul intervalului.
- Vremea 22 ianuarie - 4 februarie 2024. Ce urmează după zilele geroase. ANM anunţă vânt puternic şi un nou val...
- Când ajunge furtuna Isha în România. În ţările din vestul Europei a adus cod roşu de vânt puternic şi...
- Vremea de mâine 22 ianuarie. Gerul pune în continuare stăpânire pe jumătate de ţară
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în intervalele 25-27 ianuarie şi 2-4 februarie. În Maramureş, intervalul 22-26 ianuarie va fi caracterizat de alternanţe termice diurne semnificative de la o zi la alta iar valorile medii ale maximelor se vor încadra între 1 şi 5 grade. Cele mai reci zile vor fi 23 şi 26 ianuarie. Ulterior zilei de 26 ianuarie, media regională a maximelor va fi de 2 grade până în ziua de 30 ianuarie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză maximele vor creşte treptat până spre 4 - 5 grade. Minimele vor creşte de la medii în jurul a - 8 grade în noaptea de 22 ianuarie, până spre 1 grad în 25 ianuarie, apoi vor fi alternanţe termice, tendinţa fiind însă de scădere a valorilor termice, condiţii în care până în 30 ianuarie, acestea vor coborî spre valori în jurul a -4 grade, în medie. Ulterior nopţii de 30 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, minimele vor creşte treptat, până spre valori medii de 0 grade.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în intervalele 24-28 ianuarie şi 1-4 februarie. În Moldova, pornind de la medii în jurul a 1 grad în prima zi a intervalului, maximele vor creşte treptat până spre 7 - 8 grade în ziua 25 ianuarie, apoi vor scădea spre medii în jurul a 3 grade, valoare ce va fi de interes pentru intervalul 26-30 ianuarie. După ziua de 30 ianuarie, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară ce se va concretiza prin înregistrarea unor valori maxime medii de 7...8 grade, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele vor creşte de la medii în jurul a -6 grade în primele două nopţi ale intervalului, până spre 0 grade în 26 ianuarie. Ulterior nopţii de 26 ianuarie, intervalul 27-30 ianuarie va fi caracterizat de alternanţe termice, minimele urmând a se încadra între -3 şi -1 grad. După data de 30 ianuarie, minimele vor creşte treptat, urmând ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză să se atingă 0 grade, în medie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 25-28 ianuarie. În Dobrogea, media maximelor va creşte până spre valori în jurul a 9 grade în ziua de 25 ianuarie, pornind de la 2 grade în prima zi a intervalului de prognoză, apoi vor scădea până spre 4 - 5 grade în ziua de 30 ianuarie. După ziua de 30 ianuarie, vremea va intra într-un proces de încălzire care se va concretiza prin înregistrarea unor valori medii de 9 - 10 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele vor avea în general un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că acestea vor creşte până spre 1 - 2 grade în 26 ianuarie, pornind de la -4 grade în prima noapte a intervalului, apoi vor coborî spre -2 grade până în noaptea de 30 ianuarie. Ulterior nopţii de 30 ianuarie, minimele vor creşte treptat, urmând ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză să se atingă minime în jurul a 2 grade, în medie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 25-27 ianuarie. În Muntenia, pornind de la medii în jurul a 1 grad în prima zi a intervalului, maximele vor creşte treptat până spre 9 grade în ziua 25 ianuarie, apoi vor scădea spre medii în jurul a 5 grade, valoare ce va fi de interes pentru intervalul 27-29 ianuarie. După ziua de 29 ianuarie, vremea va intra într-un proces de încălzire uşoară ce se va concretiza prin înregistrarea unor valori maxime medii în jurul a 10 grade, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele vor creşte de la medii în jurul a -9 şi.-8 grade în primele două nopţi ale intervalului, până spre 0 grade în 26 ianuarie. Ulterior nopţii de 26 ianuarie, în intervalul 27-30 ianuarie alternanţele termice vor fi nesemnificative, minimele urmând a avea valori de -4 şi -3 grade. După data de 30 ianuarie minimele vor creşte treptat, urmând ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză să se atingă 0 - 1 grad, în medie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. În Oltenia, media maximelor va creşte până spre valori în jurul a 10 grade în ziua de 25 ianuarie, pornind de la 1 grad, în prima zi a intervalului de prognoză, apoi vor scădea până spre 6 grade în ziua de 30 ianuarie. După ziua de 30 ianuarie vremea va intra într-un proces de încălzire, care se va concretiza prin înregistrarea unor valori medii în jurul a 10 grade la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele vor avea în general un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că acestea vor creşte până spre 2 grade în data de 26 ianuarie, pornind de la -8 grade în primele două nopţi ale intervalului, apoi vor coborî până în noaptea de 30 ianuarie spre -4 grade. Ulterior nopţii de 30 ianuarie, minimele vor creşte treptat, urmând ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză să se atingă minime în jurul a 2 grade, în medie.
Cum va fi vremea la munte
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. La munte, maximele vor scădea de la medii în jurul a 0 grade în prima zi a intervalului până spre -5 grade în ziua de 26 ianuarie, apoi vor creşte din nou până spre 0 grade în 31 ianuarie, valoare ce ulterior se va menţine de interes până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În intervalul 22-25 ianuarie minimele vor fi cuprinse între -10 şi -4 grade, cea mai rece noapte fiind prima noapte din interval. Ulterior nopţii de 25 ianuarie, minimele vor coborî până spre -9 grade, în medie în 28 ianuarie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor creşte la valori medii în jurul a -4 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 25-29 ianuarie, apoi din nou după ziua de 2 februarie. Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11 ianuarie - 4 februarie 2024 este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează ANM.