Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Debitul Dunării creşte rapid la intrarea în ţară după ce a provocat inundaţii de proporţii la Budapesta. Asta îi nelinişeşte pe cei care stau în zonele unde apele nu sunt reglate de baraje. Ieri, la intrarea în țară, debitul Dunării a depăşit 6000 de metri cubi pe secundă, iar specialiștii estimează că viitura ar putea atinge un vârf de 9.000 de metri cubi pe secundă la finalul săptămânii.
De Iulia Pop la 23.09.2024, 08:48- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Chiar dacă debitul Dunării a crescut, localnicii din Orşova sunt optimişti şi îşi pun toată încrederea în protecţia oferită de baraj. Tocmai de aceea, oamenii spun că nu se tem de o eventuală viitură în zona lor. În schimb, oamenii se tem că mai multe probleme vor avea cei din județul Mehedinți și în județul Dolj, unde cotele fluviului nu sunt controlate de astfel de amenajări hidrotehnice.
"Satele care sunt pe marginea Dunării s-ar putea să fie afectate. Sunt convins că inundaţii chiar severe. Calafatul şi zona aia sunt cele mai afectate întotdeauna şi vor fi, probleme vor fi", ne spune un bărbat.
Autorităţile pregătesc măsuri preventive
Echipele de intervenție ale Administrației Naționale Apele Române au început să pregătească măsuri preventive, inclusiv umplerea a mii de saci de nisip, o parte dintre aceștia fiind deja poziționați în apropierea sectorului românesc al Dunării.
- Vremea de mâine 23 septembrie 2024. Început de săptămână cu temperaturi ridicate, de până la 29 de grade Celsius
- Un nou ciclon dinspre Mediterană ameninţă Europa cu furtuni puternice. Mai multe ţări, sub avertizări de cod...
- Viitura ar putea lovi România diferit faţă de primele estimări. Debitul Dunării creşte rapid la intrarea în...
Nivelul Dunării este totuşi sub cel estimat de autorităţile din România, cu atât mai mult cu cât şi viitura din Budapesta a fost sub cea estimată de autorităţile de acolo. Vorbim de un maxim de 8300 de metri cubi pe secundă la Budapesta, deşi se aşteptau la 9000 de metri cubi pe secundă.
Totodată, Hidroelectrica a transmis un mesaj cu scopul de a-i calma pe oameni şi i-a asigurat că barajul de la Porțile de Fier este pregătit pentru a prelua și tranzita viitura care urmează să intre în țară, cauzată de precipitațiile abundente din bazinul hidrografic al fluviului.