Cum va fi vremea de Paşte
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în luna aprilie temperaturile medii vor fi mai mari decât cele normale în toată țara. De asemenea, nu va ploua, mai ales în special în prima jumătate a lunii.
De Redactia Observator la 05.04.2024, 15:33Luna Aprilie, cunoscută în popor ca şi prier va fi una călduroasă. Potrivit ANM, în săptămâna 1-8 aprilie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 8-15 aprilie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
În săptămâna 15-22 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în jumătatea nordică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În săptămâna 22-29 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, au precizat meteorologii.
- Vremea de mâine 6 aprilie 2024. Se anunță un weekend călduros, însă cu ploi și descărcări electrice
- Prognoza meteo 8 aprilie - 6 mai. Temperaturi de vară la începutul săptămânii viitoare. Vremea se schimbă...
- Vreme extremă în SUA: Ninsorile abundente, ploile torenţiale şi vântul puternic au lovit nord-estul ţării....
- Patru judeţe, sub avertizare de vreme severă în următoarele ore. ANM anunţă rafale puternice în Bacău,...
- Ciclonul Nelson a măturat România. Zeci de copaci și stâlpi doborâți în București, peisaj apocaliptic lângă...
- România, sub cod portocaliu de vijelii. Ciclonul care s-a năpustit cu 100 km/h asupra țării a ucis cel puţin 11...
Cum va fi vremea de Paşte
Anul acesta sărbătorim Paştele Ortodox pe 5 Mai. În 2024 apare un fenomen mai rar întâlnit în ceea ce priveşte Paştele. Între Paştele Catolic şi Paştele Ortodox o să avem o pauză de mai bine de o lună. Asta pentru că Paştele Catolic pică, în 2024, pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pică, în 2024, tocmai pe 5 mai. Potrivit ANM, de Paşte o să fie cald.
Între 29 aprilie şi 6 mai, temperaturile se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.