Europa, lovită de fenomene meteo extreme. Cod violet în Germania, grindină cât mărul în Italia - VIDEO
În Germania, meteorologii au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru ploi abundente şi inundaţii. Este în vigoare o avertizare cod violet pentru landurile din sud-vestul ţării.
De Oscar Stanciu la 14.07.2021, 13:49În Germania, cele mai afectate oraşe sunt Düsseldorf, Köln, Trier.
Pentru aceste zone specialiştii prognozează cantităţi de peste 120 litri/mp şi viituri masive.
O alertă de cod roșu pentru furtuni violente este în vigoare şi în Polonia. Ungaria, Serbia, Letonia se află sub avertizări cod roşu de caniculă.
În Italia, grindina a fost de mărimea unui măr în zona Mantovano
În Italia, grindina a fost de mărimea unui măr în zona Mantovano.
Pe aeroportul din Milano, un avion a fost aproape distrus de bucăţile mari de gheaţă.
Prognoza meteo pentru Europa - 15 iulie
În partea centralã, central-vesticã, nordicã şi de nord-est a Europei, vremea va fi în general instabilã. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin averse locale, care vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descãrcãri electrice. Izolat, va cãdea grindinã.
În rest, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua. Vântul va avea intensificãri, local în vestul, nord-vestul şi sudul Europei şi izolat în rest, iar acolo unde se va asocia cu averse, va lua, trecãtor, aspect de vijelie. Temperaturile vor marca o scãdere faţã de ziua precedentã în regiunile centrale, în rest nu se vor modifica semnificativ, iar în cele nord-estice, estice şi sud-estice vremea va fi cãlduroasã, local canicularã în orele amiezii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și