Antena LIVE
Video

Iarnă în toată regula la jumătatea lunii lui martie: "E prea frig. A nins, dar nu a rezistat că s-a transformat în apă"

A fost mai ger ca iarna noaptea trecută. Suntem aproape de jumătatea lunii martie, dar la munte temperaturile resimţite au atins minus 20 de grade, iar în multe alte locuri din ţară lacurile au îngheţat. În câteva zile, temperaturile vor creşte brusc, până la 14-15 grade.

De la 11.03.2022, 20:17

La primele ore ale dimineţii au fost temperaturi ca-n toiul iernii în toată ţara. Cel mai frig a fost la Braşov, minus 17 grade. Temperaturi negative s-au înregistrate însă şi în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara sau Cluj-Napoca. 

Alex Prunean - reporter Observator: Minus 10 grade Celsius au indicat termometrele, azi noapte, la Cluj Napoca, iar, ca niciodat în ultimii, în mijlocul lunii martie, lacul din parc a îngheţat. Raţele care până aseară înotau aici pe lac acum sunt nevoite să înveţe să patineze.

La Bistriţa, mercurul din termometre a coborât pâna la -12 grade. Iar peste zi temperaturile au fost cu mult sub valorile normale pentru această perioadă. Cel mai rău resimt iarna târzie cei care lucrează afară. 

Iarnă în toată regula

Pe acelaşi subiect

Vânzătoare: Azi noapte în casă nu ne-a fost frig, dar azi dimineaţă -11 grade, când am venit în piaţă...Măcar de ar fi clienţi. Când ai de muncă, nu îţi e frig.  

Vânzătoare: Foarte frig. De dimineaţă de la opt până seara la şase, frig.

Reporter: Cum vă încălziţi doamnă?

Vânzătoare: Cu apă călduţă, sticle cu apă caldă.

În Gorj, cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată la Bumbeşti-Jiu. Termometrele au aratat -13 grade Celsius.

Localnici: - E prea frig. A nins, dar nu a rezistat că s-a transformat în apă. 

- Acum mai sunt doar două anotimpuri. S-a intamplat de a nins si in mai.

Peisaj de iarnă autentică şi în Tulcea sau Dolj. Iar în Mehedinţi, străzile şi trotuarele s-au transformat în patinuare.

Localnic: Este frig, -3 grade, şi s-a bătătorit sub picioarele oamenilor, că nu sunt deszăpezite. 

Cel mai frig a fost însă în zona montană. Vântul a suflat cu peste 70 de kilometri pe oră, iar temperaturile resimţite au fost de -27 de grade.  

Simona Capşună - meteorolog Observator: Vremea ca de iarnă, cu care ne-am confruntat până acum ţine până la finalul acestei săptămâni. Apoi, masa de aer rece se va deplasa treptat spre extremitatea de est a continentului, iar locul ei va fi luat de altă masă de aer mai cald, iar temperaturile vor atinge şi chiar vor depăşi valorile normale pentru mijlocul lunii martie.

Marţi de exemplu vor fi 14 grade Celsius în sudul ţării, iar în Bucureşti în jur de 12 grade. 

Ți-a plăcut acest articol?

vremea prognoza meteo
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024