ANM a emis mai multe avertizări cod roșu de vreme severă. Furtuni puternice lovesc localități din Caraș-Severin
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod roșu de furtună pentru mai multe localități din județul Caraș-Severin. ISU a transmis mesaj RO-Alert în zonele vizate.
De Redactia Observator la 26.05.2023, 14:50- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
UPDATE: Meteorologii au emis avertizări Cod roșu de furtună pentru alte trei localități din județul Caraș-Severin. Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Eftimie Murgu, unde avertizarea este în vigoare până la 14.30, și Luncavița și Lăpușnicel, unde avertizarea este valabilă până la 14.45. În aceste zone se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 50 l/mp, descărcări electrice, vijelie și grindină. Anterior, ANM a emis o avertizare cod roșu pentru localitatea Șopotu Nou.
Cod roșu de furtună în Caraș-Severin
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Șopotu Nou se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, după ce în zona avertizată s-au acumulat cantități de peste 40 l/mp., dar și frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină.
Avertizarea este în vigoare până la ora 13.40.
Vreme severă în aproape toată țara, până la noapte
În această dimineață, ANM a emis o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii pentru 31 de județe. Alerta de vreme severă este valabilă până la noapte și vizează zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi izolat și în celelalte regiuni. Sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.
Ploi torențiale și în Capitală
Vremea va fi instabilă, cu averse și vânt, vineri, în București, potrivit prognozei speciale pentru Capitală emise de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, până vineri la ora 23.00, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50-60 km/h.
Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade Celsius.