Antena LIVE

Curs valutar

Video

Se întoarce iarna în România, în următoarele zile. ANM anunţă ploi, lapoviţă şi ninsori în mai multe zone, strat de zăpadă la munte

După temperaturile de iunie vine vreme de februarie. Mercurul din termometre a scăzut în câteva ore chiar şi cu 20 de grade Celsius în sudul ţării, iar meteorologii vorbesc despre ger şi viscol. Pe litoral, unde turiştii au făcut plajă sâmbătă, temperaturile au fost ieri de trei ori mai mici.

De la 17.03.2025, 08:19
WhatsApp
Vezi și:

Turiştii şi localnicii din Constanţa au avut parte ieri de doar 10 de grade Celsius, în loc de 27 câte au fost sâmbătă. Şi la Iaşi a fost o schimbare bruscă de temperatură, de la 20 de grade Celsius sâmbătă, la patru... ieri. Localnicii au trecut de la tricou şi îngheţată, la haine groase şi umbrele. 

Iar turiştii din Braşov au fost surprinşi de o furtună cu grindină, care a aşternut un strat gros de gheaţă în doar câteva minute. La Harghita-Băi, o tânără a încercat să încingă atmosfera - a schiat îmbrăcată în costum de baie. Iar vremea se strică în toată ţara. Se anunţă ploi abundente până mâine seară, iar de astăzi şi vânt puternic. La munte va fi viscol. 

Aseară, în nordul ţării, în judeţul Suceava a început să ningă mai ceva ca în plină iarnă.

Vremea se strică în toată ţara

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi, cu cantităţi de apă însemnate, acestea urmând să se transforme apoi în lapoviţă şi ninsoare, cu depunerea unui strat de zăpadă. Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci. În Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei va fi, de luni, cod galben de vânt puternic, o atenţionare similară urmând să vizeze, marţi, Dobrogea, Bărăganul şi jumătatea sudică a Moldovei. În Bucureşti, temperaturile vor începe să scadă şi se va înnora.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă de duminică, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, privind precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol. "În cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, vor fi precipitaţii care vor acumula local cantităţi de apă de 10...20 l/mp şi izolat de 25...35 l/mp. Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief. Se va depune strat de zăpadă în noaptea de duminică spre luni în nordul Carpaţilor Orientali, pe parcursul zilei de luni în toate zonele montane (10...15 cm), iar în noaptea de luni spre marţi şi marţi în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei (în general de 4...8 cm)", arată meteorologii.

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40...50 km/h.

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. Se va produce brumă şi local îngheţ la sol.

Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului şi viscol, în zona înaltă de munte, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, precum şi în unele zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Hunedoara şi Alba.

"În Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75...90 km/h şi va fi viscol", afirmă meteorologii. O altă atenţionare cod galben, privind intensificări ale vântului, va fi în vigoare marţi, între orele 10.00 şi 20.00, în judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi parţial în Buzău, Vrancea şi Bacău.

"În Dobrogea, Bărăgan şi jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi izolat de 70 km/h", mai arată ANM.

De luni dimineaţă, până marţi, la ora 8.00, valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi perioade cu ploi şi posibil lapoviţă noaptea. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1...1 grad. De marţi dimineaţă, până miercuri, la ora 8.00, vremea va deveni rece. Cerul va prezenta înnorări la începutul zilei, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului (viteze de 35...40 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -4...-1 grad. Noaptea şi dimineaţa se va produce brumă. De miercuri dimineaţă, până la joi, la ora 10.00, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele specifice datei, dar cele nocturne se vor situa uşor sub acestea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească. Noaptea şi dimineaţa se va produce brumă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

racire ninsori frig ger viscol
Întrebarea zilei
Banca Europeană a scăzut dobânda. Vă gândiţi să faceţi un credit în Euro?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025