Video Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Bilanţ devastator după furtunile care au răvăşit ieri ţara. Vântul a smuls copaci şi acoperişuri cu care a zdrobit oameni şi maşini. În Vrancea, un bărbat a murit strivit când ieşea dintr-un magazin, iar la Bistriţa o femeie a scăpat cu viaţă doar pentru că şi-a schimbat planul în ultimul moment. Maşina cu care avea de gând să plece s-a făcut zob.
Grindina a făcut prăpăd la Alexandria, iar rafalele de vânt de 80 de kilometri pe oră au completat distrugerile. Au luat pe sus acoperişurile blocurilor, au făcut ţăndări geamurile şi au răsturnat arbori.
Ca să vă faceţi o idee cât de puternica a fost vijelia de seara trecută, o parte din bloc a fost luată de vânt, dusă zeci de metri până la etajele superioare ale acestui bloc unde au spart ferestrele apartamentelor.
"A zburat acoperişul. Şi s-a lovit de geamuri. Vinovaţii suntem noi pentru că lucrăm cu oameni neautorizaţi, facem acoperişuri cu verişorul, cu nepotul cu aşa şi drept urmare se întâmpla ce se întâmplă". "S-a auzit o bubuitura si pomul ala care a cazut peste cladirea asta de aici. S-a oprit în balcoane", spun localnicii.
Vremea se schimbă radical de luni în ţară
- Vremea de mâine 15 martie. Temperaturile rămân ridicate în cea mai mare parte a ţării. Maxime şi de 31 de grade
- Vremea de mâine 14 martie. Sunt aşteptate ploi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile rămân ridicate...
- Vremea de mâine 13 martie. Sunt aşteptate ploi şi vijelii în aproape toată ţara. Maximele se vor încadra...
- Vremea de mâine 12 martie. Încă o zi călduroasă cu maxime cuprinse între 14 şi 24 de grade
- Vremea de mâine 11 martie. Temperaturile depășesc cu mult normalul perioadei. Maxime și de 25 de grade
În Alba, cerul s-a întunecat brusc în doar câteva minute. Până să se adăpostească trecătorii, vântul a adus în calea lor o tornadă de crengi şi bucăţi de acoperişuri.
"N-am mai întâlnit aşa forţă până acum. Probabil că peste 120 km". "Eram în casă şi am auzit o bubuitură. Noi stăm fix vis-a-vis şi am urcat la etaj şi când m-am uitat pe geam am văzut cum e luat acoperişul şi maşina asta e făcută praf", spun localnicii.
Bucăţi de ţiglă şi de lemn s-au prăbuşit peste maşini. Şoferii s-au repezit să îşi ducă maşinile la loc sigur.
La Arad, vântul a doborât copaci şi a mişcat din loc tomberoane de metal grele de zeci de kilograme. O femeie s-a trezit cu un container în faţa ei. A avut reacţie rapidă - l-a oprit cu mâinile goale.
În Vrancea, un localnic care ieşea dintr-un magazin a murit strivit de un copac doborât de vânt.
O femeie din Bistriţa a supravieţuit furtunii doar pentru că şi-a schimbat planurile. A vrut să plece cu maşina la drum, dar s-a răzgândit, iar vehiculul s-a făcut zob sub greutatea unui acoperiş smuls de vijelie.
"Norocul a fost altul că ea a vrut să plece după copil o prindea acolo", a declarat un vecin.
Îngroziţi, localnicii vorbesc despre un vârtej de o putere nemaivăzută.
"Cred că a fost ca un fel de tornadă care a aspirat! Şi a tras acoperişul pe tot şi l-a adus şi l-a trântit aici", spun localnicii.
La Bucureşti, o furtună care a ţinut 20 de minute a inundat străzile şi a dat traficul peste cap.
Vremea se strică de luni în toată ţara. Temperaturile vor scădea cu până la 20 grade Celsius, va ploua, iar la munte se anunţă lapoviţă şi ninsoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰