Antena LIVE

Curs valutar

Norul saharian aduce vreme extremă în România. La Sibiu, vântul puternic a doborât un copac

Mai sunt doar două zile până la minivacanţa care marchează, cel puţin pe litoral, startul sezonului estival. În ţară, însă, vremea pare să fie departe, deocamdată, de zilele călduroase la care râvnim cu toţii.

De la 24.04.2019, 12:53
WhatsApp
Vezi și:

Mai sunt doar două zile până la minivacanţa care marchează, cel puţin pe litoral, startul sezonului estival. În ţară, însă, vremea pare să fie departe, deocamdată, de zilele călduroase la care râvnim cu toţii. Vântul puternic a doborât un copac în Sibiu şi a avariat două maşini, în timp ce pe Transfăgărăşan a nins abundent. Vreme extremă este şi în judeţele Caraş Severin şi Gorj, unde praful saharian a dat de furcă localnicilor. 

La peste 2.000 de metri altitudine, pe Transfăgărăşan, peisajul aminteşte mai degrabă de sosirea Crăciunului decât de cea a Paştelui. A nins puternic, iar stratul de zăpadă măsoară câţiva centimetri.

La poalele muntelui, în Sibiu, rafalele de vânt care au depăşit 60 de kilometri pe oră au pus la pământ un copac aflat în curtea Academiei Forţelor Terestre.

Arborele a căzut peste două maşini parcate şi le-a avariat, dar a rupt şi cablurile de curent electric. Pompierii au curăţat zona şi au fost nevoiţi să reteze o bucată din alt brad care părea să aştepte aceeaşi soartă.

Tot în Sibiu vijelia a smuls o bucată din acoperişul unei clădiri, iar un bărbat a fost lovit de o bucată de cărămidă desprinsă dintr-o clădire aflată în construcţie. Omul, însă, a suferit răni uşoare.

În sud vestul ţării, praful saharian anunţat încă de la începutul săptămânii, a stricat socotelile celor care au terminat curăţenia de Paşti.

De acelaşi fenomen extrem au avut parte şi reşiţenii care s-au trezit cu o ploaie de praf. Totul este explicat de specialişti.

Roxana Bojariu, climatolog: E vorba de un ciclon foarte intens deasupra Algeriei si a vestului Mediteranei.

Meteorologii spun că în continuare vremea va fi schimbătoare. Dacă în zilele următoare se va încălzi şi vom avea temperaturi chiar şi de 30 de grade, în ziua de Paşti va ploua, iar temperaturile vor scădea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator06 sibiu transfagarasan ninsoare
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025