Antena LIVE

Curs valutar

Vremea 10 - 23 iulie 2023. Cât durează noul val de caniculă în România. Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 10 - 23 iulie 2023. Potrivit specialiștilor, până spre mijlocul săptămânii viitoare, vremea va fi canicularã cu disconfort termic accentuat în regiunile sud-vestice, sudice şi de sud-est, în timp ce în rest va fi cãlduroasã.

De la 10.07.2023, 13:10
WhatsApp
Profimedia

ANM a emis luni, 10 iulie 2023, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. 

"Transportul unui aer tropical din nordul Africii va menține această tendință cel puțin pentru următoarele 7 - 10 zile de prognoză. De la mijlocul acestei săptămâni, gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere, astfel că vor fi perioade cu averse, local torenţiale, descãrcãri electrice, cãderi de grindinã şi vijelii în vest, centru, nord, nord-est și în zonele montane. Vântul va sufla cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor, posibil cu aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 38 de grade, dar valorile resimțite vor trece de 40 grade Celsius", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea în Banat

Pe tot parcursul intervalului vremea va fi călduroasă, dar vor fi și perioade cu caniculă mai ales la câmpie (12-13 iulie, 16-19 iulie), când vor fi temperaturi maxime medii de 36...38 de grade, iar în restul intervalului media acestora va fi de 32...34 de grade. Media minimelor termice se va situa frecvent la valori de 18...20 de grade, exceptând primele și ultimele nopți din interval când aceasta va fi de 16...17 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referință. Totuși, în jurul datei de 14 iulie vor fi perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, iar după data de 19 iulie de asemenea va crește probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Pe acelaşi subiect

Prognoza meteo în Crișana

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de referință, când se vor înregistra temperaturi maxime medii de 30...32 de grade, dar se estimează și perioade caniculare (12-13 iulie și 16-19 iulie), când media acestora să fie de 34...36 de grade. Media minimelor termice va fi de 18...19 grade, exceptând nopțile din 11,12, 15,16 iulie și perioada 21-23 iulie, când aceasta se va situa în jurul valorii de 16 grade.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar, totuși în jurul datei de 14 iulie vor fi perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice local mai intense și cu cantități de apă mai însemnate, iar după data de 19 iulie de asemenea va crește probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Transilvania

Vor fi fluctuații termice de-a lungul intervalului de referință. Astfel, în 12 și 13 iulie media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 29 de grade, apoi va crește până în 14 iulie spre valori de 31...33 de grade, ulterior va scădea spre 29...30 de grade, iar va crește, în perioada 17-19 iulie, până la medii de 33...34 de grade, după care până la sfârșitul perioadei acestea vor coborî la o medie de 29...30 de grade.

Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 14 și 17 grade. Vor fi perioade cu averse slabe în 11 și 12 iulie și în perioada 19-23 iulie, iar în 14 și 15

iulie se vor semnala fenomene specifice instabilității atmosferice local mai intense și posibil cantități de apă mai însemnate.

Prognoza meteo în Maramureș

De-a lungul intervalului de referință se vor înregistra fluctuații termice. Astfel, în 12 și 13 iulie media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 29 de grade, apoi va crește până în 14 iulie spre valori de 31...32 de grade, ulterior va scădea spre 28...30 de grade, iar va crește, în 17 și 18 iulie, până la medii de 34 de grade, după care până la sfârșitul perioadei acestea vor coborî la o medie de 28 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 14 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în nopțile de 13,14, 18 și 19 iulie. Vor fi perioade cu averse slabe în mare parte din interval, iar în jurul datei de 14 iulie se vor semnala fenomene specifice instabilității atmosferice, local mai intense și implicit cantități mai însemnate de apă.

Vremea în Moldova

În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi călduroasă cu medii ale temperaturilor maxime de 29...32 de grade, dar vor fi și zile (13, 17 și 18 iulie) când media se va situa în jurul a 34 de grade, adică și valori caniculare în special în sudul regiunii. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 16 și 18 grade. Vor fi perioade cu averse slabe în 12 iulie și în perioada 19-23 iulie, iar în 14 și 15 iulie, local se vor semnala și fenomene specifice instabilității atmosferice.

Prognoza meteo în Dobrogea

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului de referință cu medii ale temperaturilor maxime de 30...33 de grade, dar vor fi și zile (13, 14, 18 și 19 iulie) când media se va situa în jurul a 34 de grade, adică și valori caniculare în zona continentală a regiunii. În nopțile din 11 și 12 iulie media temperaturilor minime va fi de 18...19 grade, în timp ce în restul intervalului se va situa în jurul valorii de 20 de grade (pragul unei nopți tropicale).

Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referință. Totuși, în jurul datei de 15 iulie local vor fi perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, iar după data de 19 iulie de asemenea va crește probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Vremea în Muntenia

Pe tot parcursul intervalului vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime medii de 32...34 de grade, dar vor fi și perioade cu caniculă mai ales la câmpie (13-14 iulie, 17-19 iulie), când media valorilor diurne se va situa în jurul a 37...38 de grade. Media minimelor termice se va situa frecvent la valori de 18...20 de grade, exceptând noaptea din 11 iulie când aceasta va fi de 16 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referință. Totuși, în jurul datei de 15 iulie, local vor fi perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, iar după data

de 19 iulie de asemenea va crește probabilitatea pentru intervale cu ploaie.

Prognoza meteo în Oltenia

Vremea va fi caniculară, îndeosebi în zona de câmpie, în cea mai mare parte a intervalului, astfel se va înregistra o medie a temperaturilor maxime în jurul a 34 de grade, iar în zilele de 13, 14 iulie și în perioada 17-19 iulie, mediile valorilor termice diurne vor fi de până la 36...38 de grade. Media temperaturilor minime se va situa frecvent la valori de 18...20 de grade, exceptând noaptea din 11 iulie când aceasta va fi de 16 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar de-a lungul perioadei de referință. Doar în jurul datei de 15 iulie și după 20 iulie, pe arii restrânse vor fi posibile intervale cu ploi slabe.

Vremea la munte

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a intervalului, astfel media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 20 și 24 de grade, în timp ce valorile termice nocturne vor oscila la medii de 10...15 grade Celsius. Vor fi perioade cu averse slabe în mare parte din interval, iar în 14 și 15 iulie se vor semnala fenomene specifice instabilității atmosferice, local mai intense și implicit cantități mai însemnate de apă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vremea prognoza meteo anm prognoza doua saptamani vremea iulie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024