Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Cupola de căldură" ajunge în România. Temperaturile resimţite vor fi şi de peste 40 de grade Celsius

Un nou val de caniculă vine peste România. Săptămâna viitoare vom resimţi temperaturi şi de peste 40 de grade. Cele mai afectate zone sunt sudul şi sud-vestul ţării. Medicii recomandă vârstnicilor şi cardiacilor să evite cât mai mult expunerea la soare. 

de Redactia Observator

la 09.07.2023 , 20:44

În Capitală temperatura resimţită astăzi a fost de 35 de grade Celsius. Fiecare s-a ferit de soare cum a ştiut mai bine.

"O pălăriuţă în cap, o umbrelă să ne protejăm, să ne dăm cu cremă.''

"Un evantai când merg pe stradă. De obicei mă îmbrac mai sumar...''

Vezi și

"Personal nu suport canicula, căldura. De obicei mă ascund în mall că acolo e aer condiţionat.''

Pe acelaşi subiect

Un nou val de caniculă vine peste România

Iar ziua a fost totuşi una normală pentru această perioadă. De mâine, vremea se încălzeşte treptat până joi, când aerul va fi cu adevărat irespirabil.

Mihai Timu, meteorolog: Mâine vor fi până la 34-35 de grade Celsius, izolat în partea de sud-vest a teritoriului, iar de marţi, miercuri, joi...aşteptăm vârful acestor temperaturi. Mai ales în Muntenia, Oltenia vom depăşi frecvent 36, 37 de grade. Vor fi temperaturi resimţite şi de peste 40 de grade în marile oraşe.

Valul de caniculă va fi însoţit de un transport de praf saharian. Fenomenul se numeşte cupolă de căldură şi se resimte şi în Europa. Mâine în Spania şi Croaţia va fi cod roşu de caniculă, iar în Franţa, Italia, Austria, Ungaria şi Slovacia - cod portocaliu. 

Beţi multă apă - între doi şi patru litri pe zi - purtaţi haine lejere, de preferat albe sau deschise la culoare, şi evitaţi să ieşiţi din casă în jurul prânzului. Sunt câteva dintre sfaturile medicilor pentruu zilele următoare. 

Gindrovel Dumitra, medic de familie: O foarte mare atenţie trebuie să aibă persoanele care se află la vârstele extreme, precum şi cei care au anumite boli cronice. Sugari şi copilul mic, cei care au vârsta peste 65 de ani, persoane care au anumite afecţiuni cardiovasculare la care capacitatea de adaptare este uneori redusă. 

Joi seara ploile revin în nordul ţării, iar vineri vijeliile se mută şi în regiunile estice şi în centru.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » "Cupola de căldură" ajunge în România. Temperaturile resimţite vor fi şi de peste 40 de grade Celsius