Antena LIVE
Foto

Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

Se va încălzi uşor în aproape toată ţara, astfel cã valorile termice vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, parţial noros la începutul zilei în jumătatea de est a ţării, dar cu probabilitate redusă de ploaie. Iată prognoza meteo pentru 13 aprilie. 

De la 12.04.2023, 16:31
Galerie (4)
Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri în special în prima parte a nopţii în centru, est şi sud-est unde pe arii restrânse vor fi ploi, care în Muntenia şi în Dobrogea vor avea şi caracter de aversã, posibil însoţite de descãrcãri electrice. La peste 1700 m, cu precãdere în Munţii Fãgãraş şi Bucegi, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri la altitudini mari în Carpaţii Meridionali. Îndeosebi spre dimineaţã, pe alocuri se va forma ceaţã, cu probabilitate mai mare în regiunile intracarpatice. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade.

Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

Vremea 13 aprilie în ţară

Vremea va fi în general frumoasã şi se va încãlzi, astfel cã valorile termice vor deveni normale pentru a doua decadã a lunii aprilie, iar în sud şi sud-vest se vor situa uşor peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, parţial noros la începutul zilei în jumãtatea de est a ţãrii, dar cu probabilitate redusã de ploaie, iar noaptea se va înnora în regiunile vestice unde pe arii restrânse vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sudul Banatului şi la munte, în a doua parte a intervalului.

Pe acelaşi subiect

Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12 grade în Dealurile de Vest. Izolat se va semnala ceaţã, în primele ore în special în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul intervalului în centru şi est. Presiunea atmosferică intai va creste usor, apoi va scadea dinspre vest - fluctuatii la valori joase, incat regimul baric se va mentine ciclonic.

Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

Vremea 13 aprilie în Capitală 

La noapte, vremea va fi predominant frumoasã şi se va încãlzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 19 grade, iar cea minimã va fi de 4...7 grade. Presiunea atmosferică va creste nesemnificativ, astfel avand in continuare valori mai mici decat cea normala.

Vremea va fi caldã, cu o maximã termicã de 22...24 de grade, dar şi instabilã spre searã. Cerul, mai mult senin la începutul zilei, va avea înnorãri accentuate cãtre orele serii şi la începutul nopţii când probabilitatea pentru averse şi descãrcãri electrice va fi relativ ridicatã. Vântul va sufla slab şi moderat, iar minima nopţii va fi de 7...9 grade. Presiunea atmosferică va mai creste, dar tot foarte putin.

Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

Vremea 13 aprilie la munte

Cerul va fi variabil cu unele înnorãri, însã probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe creste. Valorile termice vor fi în creştere.

Vremea 13 aprilie. Se încălzeşte în aproape toată ţara. Maxime şi de 21 de grade

Ți-a plăcut acest articol?

vremea prognoza meteo
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024