Vremea 2 decembrie 2021. Început de decembrie cald, cu temperaturi maxime de 15° Celsius
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 2 decembrie 2021.
De Redactia Observator la 01.12.2021, 15:38În noaptea de miercuri spre joi cerul va fi variabil în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va prezenta înnorări. În nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni se vor semnala precipitații slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi trecător și lapoviță sau ploaie, izolat cu depuneri de polei, iar mai ales la altitudini mari vântul va sufla tare cu peste 80...90 km/h spulberând zăpada. În Maramureș vor predomina ploile, iar local în Crișana și în nordul Transilvaniei și cu totul izolat în nordul Moldovei va ploua. Intensificări ale vântului vor fi și în restul zonelor montane, iar local și temporar și în vest și nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 4 grade. Izolat, îndeosebi în zonele joase din sudul teritoriului se va forma ceață.
Vremea 2 decembrie 2021
Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru începutul lunii decembrie. În vestul și nord-vestul țării, cerul va fi mai mult noros, iar aria ploilor va fi în extindere. În zona montană înaltă, iar spre sfârșitul intervalului, posibil și în extremitatea de nord-vest se vor semnala precipitații mixte, ce pot favoriza izolat depunerile de polei. În special pe parcursul nopții în Crișana, Maramureș și în zona de munte aferentă se vor acumula cantități de apă de 10...20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales seara și noaptea, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe, cel mai probabil în Oltenia și în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 60...80 km/h spulberând zăpada, și local în regiunile vestice și pe litoral, cu viteze de 40...50 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 6...7 grade în Maramureș și estul Transilvaniei, până spre 15 grade în sudul Banatului, iar cele minime între -3 și 7 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat se va semnala ceață.
Prognoza meteo București
Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 2...3 grade, mai scăzută în zona periurbană spre 0 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Vremea la munte
Vremea va continua să se încălzească, astfel în cea mai mare parte a zonei montane valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice începutului de decembrie. În Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, cerul va fi mai mult noros, temporar se vor semnala precipitații, iar mai ales pe parcursul nopții se vor acumula cantități de apă de 10...20 l/mp. Va ploua, iar la peste 1700 m se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul masivelor, cerul va fi temporar noros și numai izolat vor fi posibile precipitații slabe. Vântul va prezenta intensificări temporare, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 60...80 km/h, spulberând zăpada.
Cum va fi vremea în Europa
În sud-estul Europei, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. În vestul Italiei și al Peninsulei Balcanice, vor fi înnorări accentuate și precipitații însemnate cantitativ, sub formă de ploaie, iar la altitudini mari și lapoviță și ninsoare. Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar izolat se vor semnala descărcări electrice. În restul continentului, înnorările vor fi temporare, iar precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare se vor semnala local. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice, sudice și în cele învecinate sudului Mării Baltice și local în rest. Temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în vestul și sud-vestul Europei, o creștere în sud-est, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.