Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea 1 decembrie 2022. Va fi rece în toată țara, cu ploi, lapoviță și ninsori

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 1 decembrie 2022.

De la 30.11.2022, 16:17
Galerie (4)
Vremea 1 decembrie 2022. Va fi rece în toată țara, cu ploi, lapoviță și ninsori Observator

Vremea va fi închisă și rece în regiunile extracarpatice, iar în rest în condițiile unui cer temporar noros ziua, valorile termice diurne vor fi local ușor mai ridicate decât mediile multianuale. Temperaturile maxime se vor situa între 0 și 8 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între -3 și 5 grade. Temporar se vor semnala precipitații în sudul și sud-estul țării unde pot fi moderate cantitativ, iar mai ales spre seară și noaptea, pe arii relativ extinse și în centru și est și izolat în rest. Acestea vor fi mixte (ploi, lapoviță și ninsori), exceptând Dobrogea unde va ploua. În  zona de munte vor predomina ninsorile. Se va produce polei, pe arii restrânse în Moldova, Transilvania și în zonele de munte și posibil în jumătatea estică a Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în regiunile sudice și sud-estice (viteze de 35...50 km/h). Pe arii restrânse se va forma ceață.

Prognoza meteo București

Nebulozitatea va fi persistentă și vor fi precipitații mixte - ploaie, iar temporar lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări în timpul zilei, când va atinge viteze de 35...40 km/h. Temperatura nu va avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel că maxima va fi de 1...2 grade, iar minima de 0...1 grad.

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare în Carpații Meridionali, în Munții Banatului și în Carpații de Curbură, iar seara și noaptea și în restul masivelor. Pe arii restrânse se va produce polei.  Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Munții Banatului și în Carpații de Curbură. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul precedent.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a Europei. În vestul, centrul, nordul și nord-estul Peninsulei Balcanice, vor fi precipitații sub formă de ploaie, dar trecător și lapoviță și ninsoare, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul continentului, precipitațiile se vor semnala pe arii restrânse și vor fi slabe cantitativ. Vântul va avea intensificări, local în zonele învecinate Mării Negre, Mării Mediterane, Golfului Biscaya și Mării Nordului și izolat în rest. Temperaturile nu se vor modifica semnificativ față de ziua precedentă. În zonele joase de relief, izolat va fi ceață.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

noiembrie vremea prognoza meteo temperaturi
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024