Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea de mâine 10 august 2024. Zonele în care se instalează iarăși canicula

Vremea în România. Până sâmbătă vremea va fi călduroasă în sud-vestul, sudul şi estul ţării, iar local în Oltenia şi Muntenia va fi caniculă şi disconfort termic ridicat unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. În restul teritoriului, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate la munte şi în Maramureş, local în Transilvania şi Moldova şi pe arii restrânse în Oltenia şi Muntenia unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi punctiform va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 36 de grade.

De la 09.08.2024, 16:29
WhatsApp
Galerie (6)
Vremea de mâine 10 august 2024. Zonele în care se instalează iarăși canicula Profimedia Images (arhivă)

Vremea va fi călduroasă în regiunile vestice şi sudice, local caniculară în sudul Olteniei. Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 35 de grade, iar cele minime între 10...11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22...23 de grade pe litoral.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza când pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în special în zona Carpaţilor Orientali şi în Dobrogea. Noaptea, cerul se va însenina în cea mai mare parte a ţării, iar în depresiuni, izolat se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Moldova şi în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură.

Prognoza meteo București

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil ziua şi mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade.

Pe acelaşi subiect

Vremea la munte

Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza când pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată în special în zona Carpaţilor Orientali, iar noaptea se va degaja. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

Temperaturi pe litoral

Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil ziua, când trecător vor fi posibile averse şi descărcări electrice, apoi se va degaja. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi de 21...22 de grade. 

Temperatura apei mării va fi de 25...26 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Valul de căldură va persista în zonele sudice şi sud-vestice ale Europei, astfel că în Spania se vor înregistra din nou temperaturi de 39...41 de grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala ploi îndeosebi în nordul, estul şi nord-vestul continentului. Ploile vor fi şi sub formă de aversă cu descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină. Local, se vor acumula cantităţi însemnate de apă.

În rest va predomina vremea frumoasă cu cer variabil şi doar pe spaţii mici vor mai fi astfel de fenomene. Vântul va avea intensificări în ţările învecinate bazinului Mării Baltice, în Arhipelagul Britanic, dar şi în zonele cu averse, unde vor fi posibile vijelii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

august vremea prognoza meteo temperaturi anm
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024