Vremea de mâine 18 mai 2023: Schimbări de temperatură. Anunțul meteorologilor
Vremea de mâine în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 18 mai 2023.
De Redactia Observator la 17.05.2023, 15:25Vremea va fi răcoroasă în vestul, sud-vestul şi local în sudul teritoriului, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi mai persistentă în Oltenia, Banat, Crişana şi în Maramureş, unde local va mai ploua, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi numai izolat ploi slabe de scurtă durată.
Noaptea, cerul se va degaja în cea mai mare parte a ţării, iar ploi slabe vor mai fi posibile îndeosebi în zonele montane şi în nord-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi în zona montană înaltă, cu viteze de 40...50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 18 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15...16 grade pe litoral şi în deltă. Spre sfârşitul intervalului se va forma ceaţă, local în Câmpia de Vest şi izolat în rest.
Prognoza meteo de joi în București
- Ciclonul care a devastat Europa vine cu viteză spre România. În Italia şcolile au fost închise, iar maşinile au...
- Imaginile dezastrului din Italia. Opt oameni au murit, 5.000 de locuitori au fost evacuați: "Este de nerecunoscut...
- Val de căldură peste România, urmat de furtuni violente. Săptămâna viitoare se anunţă temperaturi de până...
Vremea va fi răcoroasă. Cerul va prezenta înnorări temporare pe parcursul zilei când trecător va mai ploua slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 11...13 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere.
Vremea de mâine la munte și pe litoral
La munte: Vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi mai persistentă în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali unde local va mai ploua, iar în celelalte masive cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi numai pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată. Noaptea, cerul se va degaja, iar ploi slabe vor mai fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă, cu viteze de 40...50 km/h. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă.
Pe litoral: Vremea se va menţine normală termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua (rafale în general de 40...55 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 21 de grade, iar cele minime se vor situa între 13 şi 16 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 şi 18 grade.
Cum va fi vremea joi 18 mai în Europa
În sudul şi sud-estul Europei, în extremitatea de nord-vest şi în partea central-nord-estică vor fi înnorări temporar accentuate, va ploua şi sub formă de aversă, iar izolat se vor semnala descărcări electrice şi cantităţi de apă însemnate.
Pe crestele montane vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În rest, cerul va fi variabil şi doar pe suprafeţe mici va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în vestul, sud-vestul şi nordul continentului.
Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în partea centrală, iar în rest nu vor fi variaţii semnificative.