Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Val de căldură peste România, urmat de furtuni violente. Săptămâna viitoare se anunţă temperaturi de până la 28 de grade Celsius 

Vremea ne ţine din şoc în şoc! La munte a nins din nou - pârtia de la Rânca s-a redeschis la mijloc de mai, iar la Poiana Braşov, schiorii s-au simţit ca în decembrie. Dar, peste doar două zile se anunţă 28 de grade Celsius. Nu sunt, totuşi, veşti bune. Valul de căldură va fi urmat de furtuni violente. 

de Claudiu Loghin

la 13.05.2023 , 20:03

La Rânca, iarna joacă în prelungiri. La cota 1.600 a nins serios peste noapte. Turiştii care veniseră pregătiţi de picnic au avut parte de o mare surpriză. Iarna s-a întors peste tot în Carpaţi, pe creste. Este risc de avalanşă în aproape toate masivele. Pe pârtiile din Postăvaru s-a aşternut un strat generos de zăpadă. Perfectă pentru o tură cu schiurile sau fotografii de instagram cu ninsoarea din mai. 

"E foarte frumos, nu mă aşteptam să găsesc zăpadă. Peisajul e super, foarte frumos.''

"Mie îmi place mult, mai ales că în Bucureşti n-am avut parte de zăpadă.'' 

Vezi și

Val de căldură peste România, urmat de furtuni violente

Pe acelaşi subiect

Vremea trece dintr-o extremă în alta, însă. După acest episod de iarnă, se încălzeşte. Marţi se anunţă 21 de grade Celsius inclusiv la "polul frigului" în depresiuni, iar localnicii din sud şi est se vor răsfăţa la 28 de grade ca vara. Apoi, urmează alte şocuri termice. 

De la mijlocul săptămânii viitoare, cicloanele formate deasupra Mării Mediterane vor aduce şi în zona ţării noastre averse însoţite de tunete şi fulgere. Ploile pot lăsa pe alocuri cantităţi importante de apă şi nu este exclus să apară grindină şi vijelii.

Este vremea extremelor şi în Spania. Acolo a nins, după o perioadă de caniculă şi temperaturi care au ajuns şi la 40 de grade Celsius. Iar localnicii din Catalonia şi Valencia au cunoscut furia furtunilor cu grindină, după luni întregi în care nu a căzut strop de ploaie. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Vremea » Val de căldură peste România, urmat de furtuni violente. Săptămâna viitoare se anunţă temperaturi de până la 28 de grade Celsius