Vremea de mâine 20 decembrie. Va fi mai cald decât normalul perioadei. Maximele ajung și la 13 grade
Vremea rămâne în continuare mai caldă decât normalul perioadei în cea mai mare parte a țării. Izolat vor fi condiţii de burniţă şi, pe crestele montane, fulguieli. Iată prognoza meteo pentru mâine 20 decemnbrie.
De Redactia Observator la 19.12.2023, 16:15La noapte, cerul va fi mai mult senin, dar local în zonele joase se va semnala ceaţã sau nebulozitate stratiformã. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane. Temperaturile minime, ce se vor situa în general peste cele specifice datei, se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Dealurile de Vest.
Vremea de mâine 20 decembrie în țară
În cea mai mare parte a ţãrii regimul termic, în special cel diurn, se va menţine peste cel specific datei. Cerul va fi variabil, dar cu nebulozitate stratiformã sau ceaţã la începutul intervalului pe alocuri în zonele joase de relief, iar noaptea îndeosebi în regiunile intracarpatice. Izolat vor fi condiţii de burniţã şi, pe crestele montane, fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special în Carpaţii Meridionali, dar şi în sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -5 grade în estul Transilvaniei şi 5 grade pe litoral. Presiunea atmosferică va scãdea în timpul zilei, apoi noaptea va fi în creştere.
Vremea de mâine 20 decembrie în Capitală
La noapte, cerul va fi mai mult senin, dar cu probabilitate ridicatã de apariţie a norilor joşi stratiformi sau a ceţii spre dimineaţã. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de -4...-1 grad.
Regimul termic, în special cel diurn, se va menţine peste cel specific datei. Cerul va fi variabil, dar în primele ore ale intervalului şi noaptea, probabilitatea de ceaţã va fi ridicatã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 11...12 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 1 grad. Presiunea atmosferică va scãdea în timpul zilei, apoi noaptea va fi variabilã.
Vremea de mâine 20 decembrie la munte
Regimul termic va rãmâne ridicat pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, dar pe vãi şi în depresiuni se va semnala ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri, mai ales în Carpaţii Meridionali.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și