Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie. Nopţi geroase, cu minime şi de -16 grade. Prognoza meteo valabilă pentru Crăciun şi Revelion
În următoarele două săptămâni, vremea se va răci accentuat, iar nopţiile vor fi extrem de geroase. Iată prognoza pentru perioada 20 decembrie – 2 ianuarie.
De Redactia Observator la 20.12.2021, 14:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Vremea va deveni friguroasă în perioada 21 - 23 decembrie. Regimul termic se va încadra între -6 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în nord şi în centru. Nopţile vor deveni geroase, când temperaturile minime vor coborî spre -16...-14 grade în estul Transilvaniei şi -4....-3 grade pe litoral. De Crăciun, temperaturile vor fi în creştere accentuată mai ales în vest, sud-vest, sud, sud-est. În intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 12 grade. Începând cu 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată", informează Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Banat
Prima zi a intervalului va debuta cu o medie a temperaturilor maxime apropiate de normal, în jurul a 4 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 21 - 23 decembrie, mediile vor fi cuprinse între 0 și 2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 10...12 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 8 grade, spre 2...3 grade - în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va fi în scădere în primele nopți, spre -7...-6 grade, apoi de creștere spre 4...5 grade în nopțile din perioada 25 - 27 decembrie și din nou de scădere spre -4...-3 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 - 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe și în 20 decembrie, precum și în intervalul 28 decembrie - 2 ianuarie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Crișana
Vremea va fi normală termic în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 3 grade, după care va deveni rece în perioada 21 - 23 decembrie, când mediile vor fi cuprinse între -1 și 1 grad. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 10...11 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 6...8 grade, spre 1...2 grade - în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va fi în scădere în primele nopți, până în jurul a -8 grade, apoi de creștere spre 4...5 grade, în nopțile din perioada 25 - 27 decembrie și din nou de scădere spre -4 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 - 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe în intervalul 28 decembrie - 2 ianuarie, precum și în 20 decembrie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Transilvania
Prima zi a intervalului va debuta cu o medie a temperaturilor maxime apropiate de normal, în jurul a 1 grad, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 21 - 23 decembrie, mediile vor fi cuprinse între -4 și -2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 8...9 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 6 grade, până în jurul a 0 grade - în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea sub pragul gerului, spre -12 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 1...2 grade în nopțile din perioada 25 - 28 decembrie și din nou de scădere spre -8...-6 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații în general slabe cantitativ, dar pe arii extinse se vor semnala în perioada 24 - 27 decembrie și cu caracter local în intervalul 28 decembrie - 2 ianuarie, precum și în 20 decembrie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Maramureș
Vremea va fi normală termic în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 1 grad, după care va deveni rece în perioada 21 - 23 decembrie, când mediile vor tinde spre -3...-2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 7...8 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 4...5 grade, până în jurul a 0 grade - în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea pană la pragul gerului, spre -11...-10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 2...3 grade în nopțile din perioada 25 - 28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 - 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe în intervalul 28 decembrie - 2 ianuarie, precum și în zilele de 20 și 23 decembrie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Moldova
Intervalul va debuta cu vreme normală termic, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 2 grade, apoi va deveni rece în perioada 21 - 23 decembrie, când mediile vor tinde spre
-4...-2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește considerabil, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor se va situa în jurul a 8 grade. Începând din 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată spre medii de -1...0 grade. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile nocturne, astfel media minimelor va scădea pană pragul de ger, spre -10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 1...3 grade în nopțile din perioada 25 - 28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade până la sfârșitul intervalului. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare după data de 24 decembrie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Dobrogea
La începutul intervalului, valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale, cu maxime în jurul a 4 grade și minime de 1...2 grade. Apoi, vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va fi de -1...0 grade, iar a minimelor de -7...-6 grade. În intervalul 23-26 decembrie, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 12...13 grade, iar a minimelor până în jurul a 6 grade. După data de 27 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere spre medii regionale ale valorilor diurne în jurul a 2 grade și nocturne de -2...-1 grad. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 24 decembrie, dar probabilitatea mai mare va fi în intervalul 27 decembrie - 1 ianuarie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Muntenia
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 5 grade, după care va deveni rece în perioada 21 - 23 decembrie, când mediile vor tinde spre 0 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește semnificativ, iar în intervalul 25 - 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 12 grade. Începând cu 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată până la medii de 2...3 grade. Aceeași evoluție o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea pană la -8 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 3...4 grade în nopțile din perioada 25 - 28 decembrie și din nou de scădere spre -4 grade, la sfârșitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații în general slabe cantitativ va fi în creștere după data de 25 decembrie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie în Oltenia
În prima zi a intervalului, valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale, cu maxime în jurul a 5 grade și minime de 0...1 grad. Ulterior vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va tinde spre 0 grade, iar a minimelor spre -8...-7 grade. În intervalul 23-26 decembrie, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 10...11 grade, iar a minimelor până în jurul a 4 grade. După data de 27 decembrie,
temperatura aerului va avea tendința de scădere, spre medii ale valorilor diurne în jurul a 3 grade și nocturne de -4...-3 grade. Temporar vor fi precipitații, cu probabilitate mai mare în intervalul 24 decembrie - 1 ianuarie.
Vremea pentru 20 decembrie – 2 ianuarie la munte
În prima zi a intervalului, media maximelor va fi în jurul a -6 grade, iar a minimelor de -7 grade. Apoi, vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va fi de -12 grade, iar a minimelor de -17 grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 3...4 grade, iar a minimelor până în jurul a 0 grade. După data de 27 decembrie, temperatura aerului va avea din nou tendința de scădere spre medii regionale ale valorilor diurne de -5...-4 grade și nocturne de -10...-9 grade. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 23 decembrie, posibil mai importante cantitativ în intervalul 24-27 decembrie.