Antena LIVE

Curs valutar

Video

Vremea se schimbă peste noapte: un val de aer rece loveşte România. Prognoza meteo, după cel mai călduros 1 Decembrie din istorie

Vreme la extreme în România. A fost cod roşu de inundaţii în mai multe judeţe din nordul ţării, unde oamenii s-au trezit cu puhoaiele în gospodării. În sud-est, însă, a fost primăvară, cu peste 20 de grade Celsius. Temperaturile au fost atât de ridicate, încât unii oameni s-au încumetat să facă baie în apa mării. Am avut parte de altfel de cel mai călduros 1 Decembrie din istorie.

De la 02.12.2023, 19:32
WhatsApp
Vezi și:

Azi-noapte, a fost cod roșu de inundații în Bistriţa-Năsăud. Peste 20 de case din comuna Maieru au fost inundate. "Aici mi-am ridicat nişte saci cu mălai, cartofii sunt toţi în apă. A fost până la geam. A mai scăzut de azi-noapte", arată o localnică.

Cod roşu de inundaţii în România

"Am crezut că ne duce, atâta era de mare, până aici la trepte", plânge o femeie. "Ne-am pus pompe electrice şi scoatem apa din beciuri să putem intra să vedem pagubele cât sunt de mari, că acum nu putem intra că apa trece de mijloc, de brâu", spune un bărbat.

Râurile din județ s-au umflat şi au blocat şi un drum din comuna Măgura Ilvei, iar mai multe gospodării au rămas izolate. Autorităţile au intervenit cu mai multe utilaje. Şi în localitatea Năsăud au fost probleme. Someşul Mare a săpat sub un drum care risca să se surpe în orice moment. Tot din cauza ploilor abundente, drumul către Cascada Vălul Miresei din localitatea Răchițele a fost închis preventiv. 

Pe acelaşi subiect

Alerte meteo în mai multe zone din ţară. În sud, vreme ca de primăvară

În satul Poiana Horea, din comuna Beliş, localnicii au primit mesaje RO-Alert de vreme rea. 

În sud în schimb, temperaturile au fost ca în plină primăvară. La Constanţa, oamenii s-au plimbat pe faleză şi au intrat în marea care a avut 12 grade. "Sunt 20 de grade, nu are importanţă că e decembrie. Stăm la soare şi savurăm vremea", spune un român.

De altfel, la ora 14 s-au înregistrat 21 de grade la Mangalia, 20 la Tulcea şi Cernavodă. Cald a fost şi la Sibiu sau Timişoara. "Este ciudat. Noi am venit pregătiţi de frig. Geaca e pe aici, sub mine", povesteşte un turist.

"Chiar dacă bate vântul la Timişoara, profităm de cele 19 grade Celsius. Este vreme de primăvară târzie, într-un început de iarnă. Un sacou este mai mult decat suficient, iar freshul de portocale astăzi este alegerea perfectă", transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Meteo. Vreme caldă în Bucureşti

Şi în Bucureşti oamenii au ieşit la plimbare ca într-o zi de primăvară. "Noi profităm cât este cald, ieşim în parc, ne întâlnim cu prieteni, îl scoatem şi pe cel mic", spune un bucureştean. "15 grade indică termomentrele, însă temeperatura resimţită este mult mai ridicată. Mâine însă vremea se va răci semnificativ, nu vom avea mai mult de 10 grade Celsius, cerul va fi înnorat şi este posibil să plouă", spune Ana Grigore, reporter Observator.

"În cursul nopţii care urmează pătrunde treptat în vestul, nord-vestul şi apoi şi în centrul ţării o masă de aer rece care va determina scăderea valorilor de temperatură", a declarat Oana Păduraru, meteorolog. Începutul săptămânii viitoare va aduce în toată ţara temperaturi scăzute, dar normale pentru această perioadă a anului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vremea romania meteo
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024