Temperaturi anormale pe final de an, meteorologii sunt îngrijorați
2019 ar putea fi declarat cel mai călduros an din istorie. Primele nouă luni ale anului au ieşit din toate tiparele. S-au înregistrat temperaturi anormale şi au fost numeroase alerte de vreme extremă. Finalul de an este în acelaşi ton. Suntem cu o săptămână înaintea Crăciunului şi parcă e primăvară afară.
De Redactia Observator la 16.12.2019, 20:482019 ar putea fi declarat cel mai călduros an din istorie. Primele nouă luni ale anului au ieşit din toate tiparele. S-au înregistrat temperaturi anormale şi au fost numeroase alerte de vreme extremă. Finalul de an este în acelaşi ton. Suntem cu o săptămână înaintea Crăciunului şi parcă e primăvară afară.
Cel mai călduros an din istorie a venit cu avertizări-record. Meteorologii au emis aproape 4600 de avertizări de fenomene meteo extreme. 79 dintre ele au fost de cod roşu. Ca să înţelegeţi amploarea situaţiei, în 2018 a fost emis un singur cod roşu. Meteorologii spun că există o legătură directă între aceste fenomene extreme tot mai des întâlnite în România şi creşterea temperaturilor.
Anul acesta, doar în luna ianuarie am avut valori apropiate de cele normale. În rest, vorbim despre temperaturi cu aproape cinci grade mai mari decât normalul perioadei. Şi acum, cu doar o săptămâna înaintea Crăciunului, vremea este ca de primăvară.
Diferențe majore între 2018 și 2019
Mijlocul lunii decembrie. Aceeaşi zi. La un an distanţă, sunt schimbări radicale. Pe 16 decembrie 2018, în Reşiţa oamenii abia răzbeau în nămeţi. Astăzi, au ieşit la plimbare ca-ntr-o zi de primăvară.
14 grade au fost la amiază în sud-vestul ţării. O valoare normală pentru sfârşit de martie, spun meteorologii.
În toată ţara, temperaturile sunt cu 15 grade mai ridicate decât ar trebui în această perioadă. Împodobim bradul de Crăciun, deşi la Tulcea sau la Câmpina au fost chiar 17 grade. Spre comparaţie, în acelaşi locuri, anul trecut erau temperaturi la pragul de îngheţ.
Pe o astfel de vreme, un temerar a sfidat anotimpul şi a făcut baie în Marea Neagră. Alţii s-au scăldat în razele soarelui, la o ieşire la terasă.
Hotelul de gheață de la Bâlea Lac mai așteaptă
Pentru prima dată în ultimii 15 ani, la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, încă nu se lucrează la hotelul de gheaţă. În aceeaşi perioadă, în anii trecuţi, zeci de muncitori lucrau de zor să termine construcţia care găzduia sute de turişti, Dacă vremea permite, abia anul viitor, în ianuarie, hotelul de gheaţă ar urma să fie deschis.
Meteorologii sunt îngrijoraţi. Este anormal să fim în tricou înaintea Crăciunului. Sunt semne ale încălzirii globale.
Căciulile, mănuşile şi fularele care făceau parte din ţinuta obligatorie anul trecut, când Capitala a fost sub nămeţi, încă nu au fost scoase din dulapuri.
Vremea continuă să se încălzească în zilele următoare. Miercuri, vor fi până la 21 de grade în sudul ţării. Şi pentru Crăciun, meteorologii anunţă vreme de primăvară. În jur de 10 grade, ceea ce înseamnă că nu vom avea parte de zăpadă. La munte, în schimb, din cauza temperaturilor ridicate, în Munţii Făgăraş şi în Masivul Bucegi este risc de avalanșă.
Un val de aer tropical acoperă ţara şi ne aşteptăm la 21 de grade Celsius. Nici măcar la munte nu este iarnă autentică.