Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România a depășit Ungaria și s-a apropiat de Polonia la paritatea puterii de cumpărare în 2023. Grecia și Bulgaria, cele mai sărace din UE

România (78%) a devansat în 2023 la PIB pe cap de locuitor Ungaria (76%) şi s-a apropiat de Polonia (80%) care a fost însă întrecută de Portugalia (83%), potrivit datelor Eurostat. La căpătul clasamentului se află, Bulgaria, 64% şi Grecia, 67%, cele mai sărace ţări din UE. 

de Redactia Observator

la 26.03.2024 , 15:14

PIB-ul per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) varia anul trecut între 64% din media UE în Bulgaria, 78% în România şi 240% din media UE în Luxemburg, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În 2023, în România indicele s-a situat la 78% din media Uniunii Europene, față de 76% în 2022 când eram la egalitate cu Ungaria. Anul trecut ţara noastră a depăşit şi Croația, Slovacia și Letonia. Polonia (80% din media UE) a fost depăşită de Portugalia (83%) Iar din țările din estul Europei, peste noi, mai sunt Estonia (81%), Lituania (85%), Slovenia și Cehia (91%).

Luxemburg cu 240% din media UE, Irlanda (211%), Danemarca (128%), Olanda (130%), Austria (123%), Belgia (117%) şi Suedia (117%) domină partea superioară a clasamentului. 

Articolul continuă după reclamă

România a depășit Ungaria și s-a apropiat de Polonia la paritatea puterii de cumpărare în 2023. Grecia și Bulgaria, cele mai sărace din UE

Eurostat

Pe acelaşi subiect

În 2023, existau diferenţe substanţiale în rândul statelor membre UE la PIB per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard. Luxemburg şi Irlanda au avut cel mai ridicat nivel al PIB-ului per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) - 140% şi, respectiv, 112% peste media UE. După Luxemburg şi Irlanda, urmează Ţările de Jos (30% peste media UE), Danemarca (28% peste media UE) şi Austria (23% peste media UE).

Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (36% sub media UE), Grecia (33% sub media UE), Letonia (29% sub media UE), Slovacia (27% sub media UE), Croaţia şi Ungaria (ambele cu 24% sub media UE) şi România (22% sub media UE). România continuă să se apropie de media UE la capitolul consum, după ce în 2022 şi în 2021 nivelul PIB-ului per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard era cu 24% şi, respectiv, 27% sub media UE. 

 
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » România a depășit Ungaria și s-a apropiat de Polonia la paritatea puterii de cumpărare în 2023. Grecia și Bulgaria, cele mai sărace din UE