Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Stegarul dac", sub control judiciar. Îi este interzis să participe la adunări publice

"Stegarul dac", cercetat pentru ultraj după ce a devenit agresiv în fața Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, a fost pus sub control judiciar, marți.

de Redactia Observator

la 01.04.2025 , 22:52

"Stegarul dac" "Stegarul dac", sub control judiciar - Profimedia

Poliția Capitalei a transmis că față de bărbatul în vârstă de 58 de ani, care luni a împins un jandarm din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, după ce i s-a restricționat accesul în zona Arestului Central al Poliției Capitalei, a fost dispusă, marți, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează cauza penală.

"Stegarul Dac", sub control judiciar

Odată cu dispunerea acestei măsuri, bărbatul are printre obligațiile impuse să nu participe la adunări publice, să nu se apropie de zona Arestului Central al Poliției Capitalei și să poarte dispozitiv de monitorizare electronică.

Articolul continuă după reclamă

Incidentul a avut loc luni, când bărbatul s-a prezentat în fața sediului instituției pentru a protesta față de arestarea preventivă dispusă împotriva unei alte persoane, relatează Mediafax.

Pe acelaşi subiect

Jandarmii au instituit măsuri suplimentare de ordine publică, având în vedere că, pe 24 martie, același bărbat escaladase un copac din curtea Arestului Central. Autoritățile au dorit să prevină repetarea unui astfel de incident care ar fi putut perturba activitatea instituției.

Când bărbatul a încercat să se apropie de gardul și zona de acces a instituției, jandarmii i-au restricționat deplasarea. În acel moment, protestatarul a devenit recalcitrant și a împins cu brațele, în zona pieptului, un jandarm.

În urma acestei acțiuni, bărbatului i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?
Observator » Evenimente » "Stegarul dac", sub control judiciar. Îi este interzis să participe la adunări publice