Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lozul câştigător pe litoralul românesc. Apa a atins 20 de grade în mijlocul lunii aprilie iar şezlongurile au fost gratuite pentru turişti

Cine a dat o fugă pe litoral în weekend, a tras lozul câştigător. A fost vreme de plajă şi chiar de baie în mare. Apa a avut 20 de grade, iar temperatura aerului... 25 de grade. În plus, şezlongurile au fost gratis.

de Redactia Observator

la 14.04.2024 , 19:47

Turiştii s-au bucurat de o vreme ideală la mare, cum în alţi ani nici de 1 mai nu a fost. Cu două săptămâni înainte de startul sezonului, din nordul şi până în  sudul litoralului, plajele au fost pline. În Vama Veche, tinerii n-au mai stat pe gânduri şi au testat apa mării. În aer au fost 25 de grade în aer iar apa a avut în jur de 20 grade.

La Mamaia, mai multi băieţi au venit de la muncă direct pe plajă pentru o baie în mare. Pentru că li s-a părut soarele prea arzător, şi-au îngropat berea la rece. 

Şi bronzul de aprilie e perfect

Vezi și

Femeie: Minunat, ca vara. Am venit inclusiv ieri la plajă şi am avut aceaiaşi senzatie, ca in toiul verii. 

Mai mulţi turişti din Texas se declară fascinaţi de România.

Turist: Suntem într-o croazieră pe Dunăre. Iubesc vremea, dar şi priveliştea oraşului şi aveţi un port interesant. 

Şezlonguri gratis pentru vizitatori

Administratorii plajelor au scos câteva şezlonguri pentru primii turişti.

Administrator plajă: Vremea este superbă şi am întins vreo 30-40 să fie la dispoziţia oamenilor, să stea gratis. Niciodată de când sunt pe plajă nu am scos şezlongurile în aprilie. 

În Eforie, delfinii s-au dat în spectacol pentru turişti. S-au apropiat de mal ca să prezinte lumii puiul. Cei care îşi prelungesc weekendul, vor avea parte mâine de 28 de grade la mare, cea mai călduroasă zi din acest an. De miercuri însă, temperaturile scad în toată ţara. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Lozul câştigător pe litoralul românesc. Apa a atins 20 de grade în mijlocul lunii aprilie iar şezlongurile au fost gratuite pentru turişti