Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj la aniversarea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj la aniversarea a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj la aniversarea a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România în care vorbeşte despre ”gestul politic şi patriotic care face cinste elitelor vremii” şi despre faptul că, ”în clipe de cumpănă, în faţa ameninţărilor şi pericolelor, România a asigurat protecţia Basarabiei”. ”În prezent, cursul nostru de convergenţă se numeşte parcursul european al Republicii Moldova, pentru succesul căruia ţara noastră acordă un sprijin consistent şi permanent”, afirmă preşedintele.
”Aniversăm astăzi 100 de ani de la Declaraţia de unire a Basarabiei cu Regatul României. Decizia adoptată de Sfatul Ţării de la Chişinău a fost un gest politic şi patriotic care face cinste elitelor vremii şi tuturor celor care l-au visat şi au lucrat pentru înfăptuirea lui. Este unul dintre acele momente care definesc pentru totdeauna istoria, încălzesc sufletele şi ţin treze conştiinţele, generaţie după generaţie”, scrie preşedintele Klaus Iohannis, în debutul mesajului său.
Şeful statului face referire la faptul că România anului 1918 ”era marcată de o situaţie militară gravă şi se afla expusă unui context internaţional dificil”.
”Cu toate acestea, în clipe de cumpănă, în faţa ameninţărilor şi pericolelor din imediata sa vecinătate, fără a pune condiţii ori a aştepta vreo compensaţie, România a asigurat protecţia Basarabiei. Prin proiectele de democratizare şi de reformă economică promise de Guvernul României în 1917, unirea de la 27 martie 1918 a constituit pentru Basarabia nu doar atingerea idealului naţional al românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ci şi un atractiv proiect de viitor, o alternativă viabilă la perspectiva sumbră a bolşevizării”, se mai arată în mesaj.
Klaus Iohannis afirmă că ”politicienii anului 1918 au demonstrat înţelegerea oportunităţilor pe care istoria şi contextul internaţional le-au oferit pentru împlinirea aspiraţiilor românilor”.
”Un lucru este comun tuturor marilor înfăptuiri ale României din ultimul secol şi jumătate: ele s-au realizat prin asocierea proiectelor noastre cu marile procese europene, prin asimilarea de către societate a valorilor umanismului occidental. Aşa a fost şi în anii Marelui Război, aşa a fost şi în anul Marii Uniri, care a debutat cu unirea Basarabiei cu România”, mai spune Iohannis.
Acesta adaugă că ”actul de acum o sută de ani ne este nu doar un izvor al rememorării şi al recunoştinţei pentru înaintaşi, ci şi o permanentă sursă de inspiraţie pentru necesitatea dezvoltării şi aprofundării continue a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”.
”În prezent, cursul nostru de convergenţă se numeşte parcursul european al Republicii Moldova, pentru succesul căruia ţara noastră acordă un sprijin consistent şi permanent, diplomatic, financiar şi tehnic. România are însă şi datoria de a fi pentru Republica Moldova, pe mai departe, un exemplu de naţiune angajată în proiectul european, un model de economie competitivă, de societate care ştie să preţuiască şi să valorifice potenţialul său uman. În acest proiect, sunt convins că putem să ne ridicăm la înălţimea faptelor pe care astăzi le aniversăm!”, ăşi încheie şeful statului mesajul transmis cu ocazia aniversării a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰